Israelul lansează atacuri aeriene în Gaza după ce o rachetă palestiniană a lovit teritoriul său
alte articole
Forţele aeriene israeliene au lansat joi dimineaţă un atac asupra unor ţinte militante din Fâşia Gaza, controlată de Hamas, după ce o rachetă din enclava asediată a aterizat în sudul Israelului, a declarat armata israeliană, conform Reuters.
Un trecător a fost rănit uşor în Fâşia Gaza, conform rezidenţilor.
În plus, nu au fost raportate pagube sau victime în Israel după ce au fost declanşate sirenele de alarmă şi racheta palestiniană a lovit un teren deschis în apropierea oraşului Ashkelon înaintea zorilor, a mai susţinut armata israeliană.
Lansările de rachete din Fâşia Gaza au loc aproape săptămânal în prezent dar niciun grup militant nu şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul de joi dimineaţă.
Un grup care susţine Al-Qaeda şi care a sfidat Hamas a fost învinuit pentru alte atacuri recente, dar care nu au provocat pagube sau victime.
Regiunea de graniţă dintre Israel şi Gaza a fost liniştită de la războiul de anul trecut din iulie-august, în care au murit peste 2.500 de persoane, dintre care peste 500 au fost copii. Zeci de mii de oameni şi-au părăsit locuinţele şi au fugit datorită luptelor care au devastat regiunea Gaza. De partea israeliană, 67 de soldaţi şi 6 civili au fost ucişi.
Robert Turner, directorul de operaţiuni în Gaza pentru agenţia de ajutorare a ONU, a cerut regimului israelian să pună capăt asediului său “nejustificabil” asupra Fâşiei Gaza, deoarece ar submina procesul de reconstrucţie în enclava de coastă, la un an după ce raidurile israeliene asupra zonei au distrus sute de locuinţe.
Un raport ONU a criticat luna trecută devastarea şi suferinţa umană “fără precedent” lăsată în urmă de invazia israeliană. De asemenea, raportul a denunţat “puterea de foc imensă” folosită în Gaza, susţinând că Israelul a lansat peste 6.000 de atacuri aeriene şi peste 50.000 de proiectile asupra enclavei asediate.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.