Israelul evacuează civilii din Gaza, pregătind incursiunea terestră
alte articole
”Eşecul de a vă conforma vă va ameninţa viaţa şi via familiei tale”, se precizează într-un mesaj recepţionat de rezidenţii districtelor Shejaia şi Zeiton, care se întind la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel şi găzduiesc peste 100.000 de locuitori.
Experţii israelieni susţin că armata va demara în curând o serie de atacuri terestre, menite să distrugă buncărele de comandă şi tunelele care le-au permis militanţilor palestinieni să supravieţuiască bombardamentelor aeriene şi navale şi să continue atacurile cu rachete.
Rachetele Israelului au ucis cel puţin şapte palestinieni numai în dimineaţa de miercuri, potrivit oficialilor din Gaza. Numărul deceselor din teritoriul palestinian s-a ridicat la peste 202, dintre care o mare parte sunt civili.
Israelul susţine că miercuri au fost lansate 26 de rachete din Gaza, inclusiv spre Tel Aviv. Majoritatea au fost doborâte de sistemul de interceptare Iron Dome.
Puterile mondiale au îndemnat la calm, îngrijorate de numărul tot deceselor în rândul palestinienilor, care, dacă Israelul trimite zeci de mii de soldaţi în Gaza, va creşte enorm. Este una din cea mai populată zonă a lumii, dar sărăcită din cauza embargoului impus de Israel.
Marţi, Israelul a acceptat unilateral un cadru pentru armistiţiu propus de Egipt. Grupul palestinian islamist dominant, Hamas, a anunţat că nu a fost consultat de Cairo, continuând atacurile cu rachetele. Israelul a îngheţat atacurile timp de şase ore.
Rachetele palestiniene au cauzat prima victimă israeliană din acest conflict – un civil care aducea mâncare soldaţilor din apropiere de Gaza.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a jurat să ”extindă şi să intensifice” eforturile menite să oprească atacurile cu rachete.
”Acum direcţia este să continuăm atacurile cu rachete şi, dacă este nevoie, să intrăm cu forţele terestre ca măsură tactică, într-o manieră măsurată”, au anunţat oficialii israelieni.
Săptămâna trecută, armată israeliană a distrus un tunel transfrontalier, care ar fi fost utilizat de Hamas.