Israelul asistă cu îngrijorare la sfârşitul stabilităţii regionale
Venirea la putere a islamiştilor în Egipt şi un regim aflat în prag de colaps în Siria au pulverizat în câteva luni statu quo-ul, pe care Israelul l-a menţinut în zonă timp de decenii. Revoltele arabe nu au înlăturat doar dictatorii, ci şi consensurile pe care despoţii le-au încheiat cu vecinii lor. Israelul este conştient că se confruntă cu o schimbare de dimensiuni tectonice şi că nu se mai poate aştepta la linişte la frontierele sale de nord şi de sud. Statul evreu se pregăteşte de diferite scenarii şi întrezăreşte un viitor deloc promiţător, notează marţi ziarul El Pais.
Manevrele armatei egiptene, menite să reducă puterile preşedintelui musulman Morsi, au fost o gură de oxigen pentru israelieni. Sunt aceiaşi militari cu care Israelul tratează de ani buni problemele palestiniene şi care acum frânează marja de manevră a Fraţilor Musulmani. În timp ce o mare parte a comunităţii internaţionale şi-a pus mâinile în cap denunţând 'o lovitură blândă', Israelul a considerat că este un colac de salvare. 'Armata egipteană este o sursă de garanţie; un factor de stabilitate. Problema este cât timp vor putea juca acest rol', au asigurat surse israeliene.
Pe termen scurt preocuparea israeliană este deşertul Sinai; o zonă care scapă controlului autorităţilor egiptene şi unde contrabandiştii şi grupările armate îşi fac veacul. Israelul ridică în paşi mari o barieră la frontieră la sud care ar trebui terminată la sfârşitul anului. Deocamdată, zidul nu a împiedicat atacurile. A doia zi după victoria musulmanilor în Egipt, mass-media israeliene reflectau sentimentele sumbre ale ţării. În Gaza însă, Hamas a celebrat triumful islamist: cu ai lor în frunte, lucrurile s-ar putea schimba în bine pentru ei. Israelul nu va mai avea mână liberă să lanseze ofensive precum Plumbul Topit şi nici să menţină blocada care îi sufocă deja de patru ani.
În alocuţiunea din noaptea victoriei, Mohammed Morsi şi-a măsurat vorbele declarând ceea ce israelienii şi americanii doreau să audă, că va respecta acordurile internaţionale încheiate. Pacea cu Israelul este salvată, pentru 'moment', s-a spus la Tel Aviv. Există însă o neîncredere faţă de această presupusă moderaţie, atribuită unui moment politic, care se va schimba imediat ce preşedintele se va simţi mai puternic, sau când va cădea în mrejele populismului. Atacarea israelienilor a funcţionat dintotdeauna. Neîncrederea a fost suscitată şi de Fraţii Musulmani, care, întrebaţi dacă recunosc statul Israel şi dacă vor respecta acordurile de pace, au răspuns evaziv folosind un limbaj plin de ambiguităţi.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Morsi la care acesta a răspuns deocamdată prin tăcere. La poziţia Frăţiei se adaugă covârşitoarele sentimente antiisraeliene ale populaţiei egiptene, aşa cum reflectă sondajele. Probabil că nici preşedintele cel mai proisraelian nu ar îndrăzni să-şi exprime public sprijinul faţă de vecinul din nord. Hosni Mubarak, al cărui regim a menţinut o colaborare fluentă cu Israelul, a pus o singură dată piciorul pe pământ israelian, la înmormântarea fostului premier Yitzhak Rabin.
Siria este cealaltă piesă-cheie a acestui mozaic regional care dă insomnii israelienilor. Israelul consideră Damascul un pion al Teheranului şi că forţa Hezbollah este posibilă în zonă graţie sirienilor. Este totuşi de părere că la înălţimile Golan, actuala frontieră siriano-israeliană, s-a menţinut pacea. Siria este văzută şi ca o piesă fundamentală a axei răului: regimul şi-a dirijat atacurile împotriva Israelului prin Liban, iar căderea lui Al Assad ar fi o ruptură a axei Teheran-Damasc-Beirut. Prin urmare, armata israeliană se pregăteşte de orice scenariu, inclusiv de o contagiere a Libanului cu criza siriană.
Israelienii menţin tăcere în privinţa rebelilor sirieni şi nu se grăbesc să le arate sprijinul, lucru care ar putea fi contraproductiv. Oricum respingerea faţă de orice iniţiativă venită din Israel este atât de mare, încât chiar şi ajutorul umanitar oferit populaţiei siriene prin Crucea Roşie a fost refuzată, asigură surse diploamtice. Israelienii sunt conştienţi că nu sunt doriţi de vecinii lor, dar ştiu şi că dacă le-ar da o şansă să se explice, ar fi înţeleşi. Israelul este preocupat de imaginea sa externă, dar nu face nimic pentru a schimba politicile care suscită această respingere. Tel Avivul a fost luat prin surprindere de haotica primăvară arabă, însă de când puterea a fost luată de stradă este acum dator să elimine principala sursă de ură împotriva ţării: conflictul palestiniano-israelian, sunt de părere analiştii.
