Iranul şi UEE doresc să creeze o zonă de comerţ liber

Republica Islamică Iran şi Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) iau în considerare posibilitatea unui acord asupra creării unei zone de comerţ liber.
Emblema Uniunii Economice Eurasiatice. (Captură Foto)
Andrei Popescu
16.04.2015

Republica Islamică Iran şi Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) iau în considerare posibilitatea unui acord pentru crearea unei zone de comerţ liber.

Această posibilitate a fost discutată în cadrul unei întâlniri între Mehdi Sanei, ambasadorul iranian la Moscova, şi Viktor Hristenko, preşedintele UEE, a raportat agenţia de presă IRNA.

Cele două tabere au discutat despre modalităţi şi formate de cooperare avansate şi pe termen lung între UEE şi Iran şi au căzut de acord să susţină o serie de întâlniri între experţi de nivel înalt pentru a discuta aceste formate de cooperare, a adăugat IRNA.

Discuţiile au abordat, de asemenea, posibilitatea încheierii unui acord în privinţa unei zone de comerţ liber.

Conform lui Hristenko, Iranul este un partener important pentru toate statele membre ale UEE. “Cooperarea dintre UEE şi Iran este o zonă importantă a activităţii noastre, în ceea ce priveşte consolidarea stabilităţii economice a regiunii”, a adăugat acesta.

UEE este o uniune economică a unor state localizate în principal în nordul Eurasiei. Tratatul de înfiinţare a Uniunii a fost semnat la 29 mai 2014 de către liderii din Belarus, Kazahstan şi Rusia şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015.

Acest bloc comercial regional facilitează libera deplasare pentru bunuri, capitaluri, servicii şi oameni, şi susţine transportul în comun, agricultura şi politicile energetice. În acelaşi timp, UEE urmăreşte ca, în viitor, să adopte o valută unică şi o integrare mai complexă.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor