Irak, blitzkrieg islamic la universitatea din Anbar: luaţi ostatici zeci de elevi şi profesori

Raid al armatei irakiene în Ramadi, provincia Anbar 21 mai 2014 (AZHAR SHALLAL/AFP/Getty Images)
Mioara Stoica
07.06.2014

Un grup de bărbaţi înarmaţi au luat cu asalt în această dimineaţă, Universitatea Anbar, Irak, universitatea principală din Ramadi (vestul Irakului), provocând morţi şi răniţi. Potrivit declaraţiilor făcute de surse anonime de la poliţie şi forţele armate, atacatorii ar fi luat ca ostatici zeci de studenţi, ţinându-i închişi în căminul universităţii.

Provincia Anbar este una dintre cele mai turbulente din ţară şi capitala Ramadi este în mare măsură în mâinile militanţilor islamici şi a altor forţe anti-guvernamentale. Autorii acestui atac, în care au fost ucişi trei poliţişti, ar fi luptătorii ISIL (Statul Islamic din Irak şi Levant), un grup jihadist ultra-radical.

O sursă a declarat pentru Nova că armata a reuşit să transfere într-un loc sigur cel puţin 300 de studenţi, dar alte 600 de persoane, printre care mulţi profesori, sunt încă blocaţi în cadrul universităţii şi în clădirile din jur. Un oficial al poliţiei guvernoratului Anbar a relatat pentru Nova că "forţele militare şi de securitate au înconjurat întregul campus şi se pregătesc pentru un asalt pentru a elibera ostaticii".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor