Iohannis: Rotaţia guvernamentală trebuie să se desfăşoare "sticlă" / Procedura s-ar putea încheia până la 1 iunie
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, miercuri, că rotaţia guvernamentală se poate realiza conform calendarului stabilit prin protocol, respectiv până la data de 1 iunie. Şeful statului a mai precizat că "vineri va începe procedura, iar în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai".
"Ştiţi că nu am obiceiul să spun înainte să se întâmple anumite chestiuni şi etape ce va fi, dar cert este că imediat după ce se iniţiază procedura, adică imediat ce premierul îşi depune mandatul, voi iniţia următorii paşi. Nu am niciun interes să trag de timp şi nu am niciun interes să apară sincope şi incertitudini. Această rotaţie trebuie să se desfăşoare, după părerea mea, rapid, corect, pe scurt, cum se spune, „sticlă”, fiindcă oamenii trebuie să vadă că aici nu e vorba de tras sfori, de negocieri care se poartă prea târziu, ci de o chestiune pe care şi-a însuşit-o Coaliţia de la bun început, se pune în practică şi mergem mai departe. Asta este aşteptarea mea." a declarat Iohannis.
Totodată, întrebat despre faptul că negocierile pentru formarea noului guvern au fost suspendate până la rezolvarea grevei din educaţie, Iohannis a declarat că în discuţiile din coaliţie nu există nicio sincopă.
"Nu există nicio sincopă în discuţii şi, sigur, greva din învăţământ este o temă foarte serioasă şi sunt foarte bucuros că, în afară de faptul că legile educaţiei au fost adoptate în Parlament – chestiune care este notabilă, în sensul că de multă vreme legi ale educaţiei nu au mai fost adoptate în procedură ordinară în Parlamentul României – în afară de acestea, solicitările profesorilor, ale dascălilor, la modul general, am mai spus-o, sunt, în bună parte, legitime, uşor de înţeles. Acum, Coaliţia, evident că este în situaţia să negocieze ceva şi mă bucură foarte mult că aceste negocieri se poartă real în format de coaliţie.
Au existat mai multe întâlniri şi speranţa mea este să se termine amiabil. Cred că toată lumea a văzut disponibilitatea guvernului, a Premierului, a ministrului Educaţiei, doamna Deca, de a sprijini aceste solicitări. S-au găsit soluţii pentru o serie de puncte revendicate de sindicate. Acestea – şi am avut o discuţie cu conducerea coaliţiei pe această temă – aceste promisiuni vor fi onorate. Indiferent cum se duc negocierile, ce a promis guvernul că este posibil va face. Pe de altă parte şi sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în aşa fel încât părţile se întâlnesc undeva la mijloc. Este greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenţia coaliţiei şi există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice care sigur că va veni cu soluţii pozitive şi pentru angajaţii din educaţie – asta, despre grevă. După părerea mea, calendarul iniţial al rotaţiei, cum se numeşte, sau al rocadei, poate fi respectat.
Vineri ar începe procedura şi, în varianta optimală, ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus şi celor din PNL, i-am rugat să trateze negocierile în coaliţie şi cu greviştii cu toată seriozitatea, să fie o parte relevantă în păstrarea stabilităţii guvernării, stabilitatea generală în România fiindcă numai de instabilitate şi de certuri politice nu avem nevoie în situaţia în care, iată, şi noi doi am menţionat gravitatea crizei create de atacul Rusiei asupra Ucrainei, de problemele din energie, de ambiţiile noastre de tranziţie verde. Pentru toate acestea, este nevoie de stabilitate, de o guvernare înţeleaptă şi, sigur, de măsuri care vin să sprijine şi pe cei care lucrează şi au aşteptări din partea guvernanţilor. În esenţă, toate aceste chestiuni pot fi rezolvate cu înţelepciune", a declarat preşedintele.