Iohannis nu scapă de dosarul de incompatibilitate

Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, marţi, că dispoziţiile referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, în baza cărora este judecat şi preşedintele ales, Klaus Iohannis, sunt constituţionale.
Andrei Pricopie
16.12.2014

alte articole

11 august 2014, Alianţa Creştin Democrată, desmnarea candidatului pentru funcţia de Preşedinte al României. În imagine, Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
16.12.2014

Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, marţi, că dispozitiile referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, în baza cărora este judecat şi preşedintele ales, Klaus Iohannis, sunt constituţionale.

În urma acestei decizii, luată cu majoritate de voturi, CCR consideră constituţional articolul în baza căruia Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului, precum şi mulţi alţi aleşi locali din ţară, au intrat pe lista neagră a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), motiv pentru care dosarele acestora vor merge înainte. Legea ANI prevede că persoanele găsite incompatibile nu mai pot ocupa nicio funcţie publică pe o perioadă de trei ani.

Potrivit acestui articol, "funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional".

ANI anunţa pe 24 aprilie 2013 că primarul Sibiului Klaus Iohannis este incompatibil întrucât a ocupat simultan funcţia de primar al Sibiului şi cea de reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu şi SC Pieţe SA. La 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI, judecătorii susţinând că Iohannis nu a încălcat legea şi că interpretarea ANI este eronată.

Ulterior, ANI a contestat decizia la Curtea Supremă, care urmează acum să decidă în mod definitiv dacă Iohannis a fost incompatibil, sau dacă raportul ANI va fi anulat. Următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015, moment în care Iohannis va beneficia de imunitatea prezidenţială.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor