Iohannis: Mă îngrijorează că 30% din terenul agricol este deţinut de străini
alte articole
Din ce în ce mai mult teren agricol din ţara noastră ajunge să fie deţinut de cetăţeni străini. Avem nevoie de o legislaţie care să ne protejeze, dar care să fie în acelaşi timp şi europeană, a declarat miercuri, în cadrul unei dezbateri, preşedintele Klaus Iohannis, care s-a declarat îngrijorat de acest fenomen.
"De asemenea, de importanţă extraordinar de mare pentru România, cine e proprietarul pământului din România? Cel puţin, în momentul de faţă, aflu, de exemplu, de la domnul ministru (Achim Irimescu — n.r.), că proprietari a 30% din terenul agricol din România sunt alţii decât românii. Pe mine, personal, această proporţie mă îngrijorează.
E nevoie de o abordare pragmatică, dar în acelaşi timp europeană. Suntem în Uniunea Europeană, nu putem să ne închidem, să revenim la izolaţionism, dar nu ne opreşte nimeni să facem o legislaţie care să permită românilor să stabilească ce se întâmplă în România", a declarat Iohannis, citat de Agerpres.
Preşedintele consideră că un minim necesar este un drept de preempţiune pentru cei care reprezintă statul sau comunitatea, iar, dacă nici statul, nici comunitatea nu au interes într-o anumită parcelă care se vinde, "atunci, sigur, putem să ne gândim cum mergem mai departe, dar nu cred că se poate merge la infinit aşa, că ne trezim că ne uităm la pământ şi ne întrebăm al cui o fi, că al nostru nu mai e."
"Este clar că printr-o legislaţie care ne protejează, dar este în acelaşi timp şi europeană, putem să rezolvăm această chestiune care este foarte sensibilă", a subliniat şeful statului.