Ioana Petrescu a refuzat postul de vicepreşedinte BEI. Şi-a luat adio de la un salariu de 20.000 de euro
alte articole
Aflat în concediu prelungit din octombrie 2014, după ce au apărut informaţii cu privire la implicarea sa în scandalul Microsoft, Mihai Tănăsescu urma să fie înlocuit de fostul ministrul de Finanţe PSD.
Ioana Petrescu a fost propunerea fostului premier Victor Ponta discutată inclusiv la Cotroceni, fiind vorba despre o poziţie de reprezentare externă care revine României în urma negocierilor politice la nivelul Uniunii Europene şi nu în urma unui concurs.
La sfârşitul lunii octombrie, ministru de Finanţe de atunci, Eugen Teodorovici, anunţa că propunerea a fost trimisă deja la Luxemburg, iar în perioada următoare vor mai fi transmise, la cererea BEI, o serie de documente.
Între timp, Ioana Petrescu, care ar fi putut ocupa poziţia până când se termină mandatul alocat României, respectiv 1 august 2016, s-a răzgândit şi a anunţat că nu mai nu mai ia în calcul nominalizarea.
"În momentul nominalizării ştiam că nu-mi pot face planuri prea mari, dar aveam câteva proiecte care puteau fi finalizate până la încheierea mandatului. Acum orice plan este nerealist, practic în timpul rămas nu mai poate fi vorba de planuri care să aducă beneficii României. Acesta este motivul pentru care nu mai iau în calcul această nominalizare", a declarat miercuri, pentru Mediafax, Ioana Petrescu.
Fostul ministru PSD a mai precizat că are deja conturate proiectele de viitor, iar anul următor se va îndrepta spre mediul privat.