Investigaţie Rise Project: Cum s-a scăldat Romsilva în alte prime necuvenite în valoare de zeci de milioane de euro

- Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că în 2021 şi în 2023 Romsilva a acordat peste 216 milioane de lei drepturi salariale necuvenite. Este vorba despre alte premii decât cele ocazionale.
- În ultimii ani şapte ani, Romsilva a cheltuit peste 1,2 miliarde lei pentru bonusuri salariale şi bonusuri la pensionare.
- Controlul a scos la iveală că nici Consiliul de Administraţie nu a performat şi că membrii acestuia au acţionat fără obiective clare şi fără indicatori de performanţă. Indemnizaţia anuală a unui membru din CA poate ajunge la peste 17.000 de euro.
- În 2024, mai mult de jumătate dintre Direcţiile Silvice din cadrul Regiei Pădurilor au încheiat anul financiar pe minus. Cea mai mare pierdere a fost înregistrată la Caraş Severin, în valoare de 34 de milioane de lei.
“Spitalul” din pădure
43 de milioane de Euro. Atât a cheltuit Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva pe parcursul a doi ani (2021 şi 2023) pentru acordarea de drepturi salariale necuvenite şi care au fost încadrate cu titlul alte prime decât cele ocazionale. Zecile de milioane de euro, cam cât ar costa construcţia unui spital de dimensiuni medii, au fost cheltuite fără ca angajaţilor să le fie evaluată performanţa.
Bugetul colosal a fost descoperit de o echipă de inspectori de la Curtea de Conturi care în perioada septembrie 2024 – ianuarie 2025 a verificat cum au fost cheltuiţi banii obţinuţi de regia statului, majoritatea proveniţi din exploatarea pădurilor. În prezent, Romsilva administrează 3,1 milioane de hectare de fond forestier care se află în domeniul public şi un alt milion de hectare din zona privată.
Din raportul de control reiese că zecile de milioane de euro au fost aprobate cu încălcarea legislaţiei. Mai mult decât atât, sumele au fost alocate într-un mod arbitrar fără să existe criterii şi obiective transparente, ceea ce a determinat inechităţi salariale între angajaţi din diferite Direcţii Silvice.
Un exemplu sunt primele acordate în toamna lui 2022 pentru realizări deosebite. Un şofer al Direcţiei Silvice Suceava a primit în noiembrie 2022 peste 13.000 de lei. Mai mult decât prima alocată angajaţilor cu răspundere în exploatare şi gestiune contabilă din altă direcţie silvică din ţară cum ar fi un inginer silvic sau un economist de la Argeş de exemplu.
Deşi inspectorii Curţii de Conturi au solicitat Romsilva să pună la dispoziţie documente care să justifice rezultatele deosebite obţinute de către beneficiarii premiilor (în plus faţă de salariile negociate) Regia Pădurilor a întârziat să furnizeze aceste acte.
RNP are însă la dispoziţie câteva luni pentru a-i identifica pe cei care au încasat primele nelegale. Conform raportului, până la finalul lunii septembrie, şefii Romsilva trebuie să recupereze zecile de milioane de euro şi să îi identifice pe cei care sunt responsabili pentru alocarea sumelor de bani.
“Romsilva trebuie să înţeleagă că epoca risipei s-a încheiat şi să pună în aplicare toate măsurile de conformare stabilite de Curtea de Conturi. Regia trebuie să adopte o procedură clară şi transparentă pentru modul de acordare a premiilor care să includă o analiză riguroasă a performanţei obţinute de salariaţi”, a declarat ministrul mediului, Mircea Fechet. Acesta a adăugat că rezultatele raportului Curţii de Conturi vin să confirme faptul că “la Romsilva este nevoie de reformă profundă, de transparenţă şi de o rupere clară de practicile păguboase din trecut”.
Bugetul primelor şi bonusurilor oferite de regia pădurilor este însă mult mai mare. Un calcul al tuturor beneficiilor salariale din în ultimii şapte ani arată că Romsilva a cheltuit peste 1,2 miliarde de lei. Cele mai mari bonusuri au fost cele acordate pentru angajaţii care au ieşit la pensie. Conform contractului colectiv de muncă, salariaţii care au peste 30 de ani vechime primesc la pensionare 10 salarii brute în cuantum net.
Aşa se face că anul trecut, de exemplu, doi directori ai unor Direcţii Silvice din ţară au încasat fiecare câte 490.000 lei brut, adică aproape 100.000 de euro. Deşi conducerea Romsilva a decis în noiembrie eşalonarea acestor prime pe durata a 12 luni calendaristice din momentul ieşirii la pensie, tranzacţiile arată că cel puţin în cazul unui director bonusurile au fost acordate în întregime când acesta a părăsit locul de muncă.
În ultimii 5 ani bugetul alocat pentru bonusurile de la pensionare a fost de peste 300 de milioane de lei.
Investigaţia integrală aici.