Întrevedere a miniştrilor de Externe din România şi Macedonia, în marja reuniunii desfăşurată la Belgrad
alte articole
Şeful diplomaţiei române, Andrei Marga, a avut o întrevedere cu Nikola Poposki, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Macedonia, în marja reuniunii miniştrilor de Externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, desfăşurată la Belgrad.
Potrivit MAE, în cadrul întrevederii, ministrul român a exprimat necesitatea intensificării dialogului politic între cele două state, astfel încât relaţiile bilaterale, îndeosebi cele economice, să fie impulsionate pentru a atinge un nivel mai apropiat de potenţialul existent. Cei doi miniştri de Externe au convenit să-şi coordoneze şi să-şi intensifice eforturile în vederea interconectării comunităţilor oamenilor de afaceri din Europa de Sud-Est.
Ministrul Andrei Marga a scos în evidenţă sprijinul puternic, circumscris stadiului foarte bun al relaţiilor bilaterale, pe care România îl acordă Republicii Macedonia pentru integrarea în UE şi NATO. În context, a încurajat autorităţile macedonene să continue reformele interne în toate domeniile necesare pentru atingerea celor două obiective strategice ale autorităţilor de la Skopje.
Şeful diplomaţiei române a reliefat sprijinul României pentru aderarea R. Macedonia la NATO, salutând faptul că Summitul de la Chicago a evidenţiat contribuţia semnificativă a Macedoniei la activităţile organizaţiei.
În ceea ce priveşte minoritatea aromână din R. Macedonia, ministrul român al Afacerilor Externe a evidenţiat interesul României, ca stat înrudit, de sprijinire a comunităţilor româneşti din Balcani şi dorinţa ca şi această minoritate să-şi păstreze identitatea, limba şi cultura, cu sprijinul statului macedonean, similar celui oferit de partea română minorităţii macedonene din ţara noastră.
Totodată, cei doi miniştri de Externe au făcut o evaluare a cooperării regionale cu scopul de a identifica cele mai bune soluţii pentru întărirea SEECP.