Marga speră că Belgradul va lua soluţii benefice minorităţii române din Serbia
Ministrul de externe, Andrei Marga, s-a întâlnit, joi, cu omologul sârb, Vuk Jeremici, prilej cu care a transmis un mesaj ferm privind necesitatea ca noua conducere de la Belgrad să implementeze soluţii, cât mai curând posibil, în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii române din Serbia.
Oficialul român a reiterat interesul deosebit al României faţă de situaţia comunităţii româneşti din Serbia şi a subliniat că pentru partea română este foarte importantă punerea în aplicare cu operativitate a prevederilor Protocolului sesiunii a doua a Comisiei Mixte privind problematica minorităţilor naţionale, semnat la Bruxelles, la 1 martie.
Totodată, ministrul român de externe a subliniat că este extrem de important ca Serbia să continue să progreseze pe calea europeană, reiterând disponibilitatea României de a asista eforturile de apropiere de UE, atât prin sprijin politic, cât şi tehnic, informează MAE.
Şeful diplomaţiei române a subliniat necesitatea continuităţii în relaţiile României cu Serbia şi a intensificării cooperării în zonele de interes specifice - economie, infrastructură, cooperare transfrontalieră – subliniind importanţa construirii autostrăzii Timişoara-Belgrad.
Ministrul Marga a amintit de importanţa Strategiei UE pentru regiunea Dunării şi interesul României de a se avansa tot mai mult în implementarea acestei Strategii, proces în care este implicată şi Serbia.
Întâlnirea a avut loc la Belgrad, în marja reuniunii miniştrilor de externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), prezidată de Serbia.