Întrebările-cheie ale atentatelor din Boston, rămase fără răspuns
alte articole
De ce nu au fugit fraţii Ţarnaev şi dacă mai există cineva în spatele lor - sunt întrebări cărora FBI şi ancheta poliţiei lansată de o săptămână în SUA vor trebui să le găsească răspuns. Acestea sunt principalele întrebări pe care Djohar Ţarnaev, tânărul în vârstă de 19 ani responsabil al atentatelor din Boston, va trebui să clarifice, notează miercuri ziarul ABC.
1. Motivul atentatului
Doi oficiali americani au asigurat că probele obţinute şi primele declaraţii ale lui Ţarnaev sugerează că motivul atacurilor împotriva maratonului din Boston au fost religioase. Deşi amândoi fraţii erau musulmani practicanţi, investigaţia pare să indice că fratele cel mare, Tamerlan, se radicalizase în ultimii ani.
2. Au acţionat cei doi fraţi singuri?
Deşi Djohar a insistat că el şi fratele său au acţionat singuri, FBI continuă să investigheze veridicitatea acestei afirmaţii. Alte semne de întrebare se referă şi la modul în care fraţii au făcut rost de arsenalul lor de arme, având în vedere că niciunul dintre ei nu avea permis, precum şi la faptul dacă au primit ajutor de la grupuri teroriste internaţionale.
3. De ce nu au fugit?
Când FBI a publicat, joia trecută, imaginile celor doi suspecţi, mulţi agenţi au crezut că în cele trei zile cât trecuse de la atentat, făptaşii puteau să se îndepărteze cât mai repede posibil de oraş. Când, după câteva ore, cetăţenii au început să alerteze telefonic poliţia despre prezenţa celor doi tineri în Cambridge, la nord de Boston, a început să devină evident că cei doi nu intenţionau să fugă. FBI a calificat acest punct drept cel mai deficitar al planului lor. Şi totuşi de ce nu au vrut să fugă?
4. Radicalizarea lui Tamerlan
Cum Tarmerlan a murit vinerea trecută în schimbul de tiruri cu poliţia, s-ar putea să nu se afle niciodată etapele radicalizării sale. În căutare de informaţii, anchetatorii s-au concentrat asupra celor şase luni petrecute de Tamerlan în Rusia anul trecut. În această perioadă el a vizitat Cecenia şi Mahacikala, capitala republicii Daghestan. Potrivit sociologului Zaid Abdulagatov, s-ar fi putut ca în Daghestan să se fi produs schimbarea, având în vedere că este o zonă unde 'islamul este foarte dur, foarte politizat şi foarte obscur în unele momente'.
5. De ce a acceptat Djohar să participe la atentate?
Djohar Ţarnaev a indicat autorităţilor că fratele său Tamerlan a fost autorul atacurilor. Atât prietenii cât şi profesorii şi colegii lui s-au declarat uimiţi când au aflat despre implicarea tânărului Ţarnaev în atacuri, având în vedere că, în opinia lor, Djohar era un om bun, inteligent şi amabil. S-a vorbit în acest sens despre posibila influenţă negativă a fratelui mai mare, pe care Djohar îl privea cu admiraţie şi pe care dorea să-l impresioneze.