Întrebarea zilei: Vă achitaţi facturile la timp?

Românii sunt cei mai buni platnici ai facturilor. Cel puţin aşa arată un studiu publicat recent, iar răspunsurile primite de reporterii The Epoch Times par să confirme acest lucru.
. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Ioana Statescu
25.09.2012

Românii sunt cei mai buni platnici ai facturilor. Cel puţin aşa arată un studiu publicat recent, iar răspunsurile primite de reporterii The Epoch Times par să confirme acest lucru. Potrivit studiului EOS 2012, privind comportamentul de plată în zece ţări europene, românii sunt cei mai buni platnici ai facturilor comparativ cu alţi europeni. Peste 90 la sută din totalul facturilor emise într-un an pentru persoane fizice sunt achitate la termen.

Plata facturilor la utilităţi reprezintă o prioritate pentru majoritatea bucureştenilor intervievaţi. Pe de alte parte, lipsa banilor este principalul motiv care face să mai apară întârzieri la achitarea datoriilor. Acestea sunt doar câteva din răspunsurile, pe care reporterii The Epoch Times le-au primit când au întrebat bucureştenii: "Vă achitaţi la timp facturile?"

Vă invităm să urmăriţi interviurile.

Aflaţi părerile oamenilor cu privire la subiecte de actualitate, în fiecare zi, la rubrica Întrebarea zilei, pe site-ul The Epoch Times România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor