Întrebarea zilei: Cât de sigur este mersul cu bicicleta prin Bucureşti?

Graba şi neatenţia şoferilor, lipsa pistelor de biciclete şi câinii vagabonzi- sunt însă doar câteva dintre obstacolele care transformă cel mai adesea o plimbare cu bicicleta, într-un sport extrem, dar şi câteva din răspunsurile pe care reporterii The Epoch Times le-au primit când au întrebat bucureştenii: "Cât de sigur este mersul cu bicicleta prin Bucureşti?"
. (Bogdan Florescu / Epoch Times)
Ioana Statescu
24.09.2012

Recent încheiată, Săptămâna Europeană a Mobilităţii, iniţiativă anuală, aparţinând Comunităţii Europene a pledat pentru alternative durabile pentru cetăţenii Europei, în special cei din mediul urban, privind transportul ecologic. Aceştia au fost încurajaţi ca, în loc să se urce la volanul propriei maşini, să aleagă varianta autobuzului, a tramvaiului, a metroului, a bicicletei sau a mersului pe jos. Toate acestea pentru un oraş mai liniştit şi pentru mai puţină poluare.

Bucureşti, Arad, Braşov, Cluj- Napoca, Sibiu şi Slobozia- sunt doar câteva dintre oraşele care au acceptat provocarea şi au renunţat cel puţin pentru o zi la maşini. Ţara noastră a găzduit, cu această ocazie, numeroase manifestări sportive şi culturale, menite să tragă un semnal de alarmă asupra impactului negativ, pe care îl are poluarea generată de maşini asupra sănătăţii locuitorilor din marile aglomerări urbane.

Mersul pe bicicletă poate fi astfel, considerat o alternativă viabilă de transport care ar putea ajuta la diminuarea poluării.

Graba şi neatenţia şoferilor, lipsa pistelor de biciclete şi câinii vagabonzi- sunt însă doar câteva dintre obstacolele care transformă cel mai adesea o plimbare cu bicicleta, într-un sport extrem, dar şi câteva din răspunsurile pe care reporterii The Epoch Times le-au primit când au întrebat bucureştenii: "Cât de sigur este mersul cu bicicleta prin Bucureşti?"

Vă invităm să urmăriţi interviurile.

Aflaţi părerile oamenilor cu privire la subiecte de actualitate, în fiecare zi, la rubrica Întrebarea zilei, pe site-ul The Epoch Times România.

Epoch Times publică în 35 de ţări şi în 19 limbi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor