Interviu cu Nicu Covaci

Nicolae (Nicu) Covaci pictor, grafician si muzician roman, absolvent al Academiei de Arte Plastice din Timisoara este cunoscut ca fondator si lider al celei mai bune formatii de muzica rock din Romania, trupa Phoenix. Dupa interdictia de a mai performa cu Phoenix pe orice scena din Romania socialista, a parasit tara in anul 1976, revenind incognito, pentru a duce la bun sfarsit evadarea spectaculoasa a colegilor din formatie.

Considerat ca fiind unul dintre cei mai buni chitaristi rock din Romania generatiei sale, a activat timp de aproape doua decenii in Gemania de Vest ca artist, profesor si docent universitar. Fidel motto-ului pasarii Phoenix, menite sa renasca in repetate randuri din propria cenusa, Nicu Covaci a mentinut in viata legendara formatie rock, continuand sa sustina concerte, in componente diferite, pe scene din tara si din strainatate. Un detaliu cunoscut doar de publicul avizat: citita in ordine cronologica, lista realizarilor trupei Phoenix poseda mai multe repere si aparitii dupa, si nu inainte de plecarea baietilor din tara. Nicu Covaci a compus peste 300 de piese originale. Locuieste de aproape 20 de ani pe litoralul spaniol al Mediteranei, in Moraira (Costa Blanca).

Gabriela Calutiu Sonnenberg: Buna ziua, Nicu Covaci. Iti multumesc ca ai acceptat sa gazduiesti acest interviu si ma bucur sa te regasesc plin de energie, deschis, cu vitalitatea caracteristica, cea prin care reusesti mereu sa-i electrizezi pe toti cei care te inconjoara. Esti unul din cei mai renumiti romani stabiliti in Spania. Spune-mi, pentru inceput, ce anume te-a determinat sa te stabilesti aici?

Nicu Covaci: Sunt mai bine de treizeci de ani de cand am vizitat pentru intaia oara Spania, dar dorinta de a ajunge aici a fost generata inca de pe vremea cand traiam in Romania si ne vizitau formatii de muzica spaniola ca „Los Paraguayos“ sau „Los Plateados de Mejico“. Cand am inceput sa cant la chitara, imitam cantecele lor. Cant si astazi „Malagueña“. Absolvind mai tarziu Artele Plastice, am aprofundat cunostintele despre cultura spaniola. M-a fascinat aceasta sinteza arhaica arabo-latina, care a generat o cultura deosebit de interesanta.

GCS: Din cate observ, ti-ai amenajat in Spania un studiou de sunet foarte bine pus la punct. Ce intentii ai cu el?

NC: Draga mea, intentia e una, ce se materializeaza e altceva. Totusi sper sa reusesc, asa cum, in general, am reusit sa realizez tot ce mi-am propus pana acum in viata. Ce-i drept, cu mari sacrificii. Intentia mea este sa sprijin trupele tinere, care vor sa faca arta pentru arta si care nu neaparat sunt interesate sa castige bani. Sunt foarte multi care au ceva de spus, care au personalitate. Am gasit cateva formatii de genul acesta si i-am sprijinit cat am putut, dar casele de discuri ii nenorocesc, ii silesc sa faca ce se cere pe piata, sa fie vandabili. Rostul studioului este sa-i produc si sa-i pun pe piata. Motto-ul meu este: nu bussines, ci arta! Eu vreau sa ajut formatii tinere sa nu pateasca ce am patit eu.

GCS: Inteleg ca valorifici si transmiti mai departe experienta ta personala.

NC: Intocmai, pentru ca eu am fost mereu un om liber. N-a reusit nici comunismul sa ma indoaie. De asta are nevoie un artist. In momentul in care incepe sa gandeasca prin prisma banilor, nu mai este artist, ci comerciant. Nu mai e sincer, nu mai transmite. Rolul unui artist este sa dea. Numai daca esti bun, poti asta. Cand canta Gheorghe Zamfir, plange sala, dar si lui ii curg lacrimile.

GCS: Din pacate, studioul e in Spania...

NC: Asa este. Sunt necesare investitii care lipsesc. As vrea sa leg aparitiile romanilor pe plan cultural in Europa. Sa nu mai existe mici „tiganeli” amarate, ci arta. Noi cantam Rapsodiile lui Enescu cu 150 de oameni pe scena! Exista deja un disc minunat cu fundal orchestrat, Symphoenix.

GCS: Pomenesti de aventuri nefaste. Ai avut experiente descurajante?

NC: Bineinteles. Ingrozitoare. Ceea ce inseamna Phoenix nu este doar legenda, ci si o suita de nenorociri, de riscuri asumate, de sacrificii gigantice. Lumea nu stie si nici nu trebuie sa stie totul. De aceea s-au si pierdut atatia membri pe parcurs. Au trecut peste 40 de artisti prin componenta grupului. Patruzeci de oameni in cincizeci de ani! Uite, anul viitor Phoenix implineste cincizeci de ani. Unii au rezistat o jumatate de an, altii un an sau cinci. Uzura e imensa.

GCS: Inteleg ca plecarea din tara a fost o incercare grea, dar nu ma indoiesc ca ati avut de luptat si inainte, sub traumatica oranduire comunista. De ce natura au fost dificultatile pe care le-au intampinat membrii cooptati pe parcurs?

NC: N-as numi-o neaparat o trauma, dar sa nu uitam ca, de la un moment dat, noi si muzica noastra am fost complet interzisi. Cu toate acestea, am continuat sa cantam, urmariti de politie si de securitate.

GCS: Cu permisiunea ta, as vrea sa fac o mica paranteza, legat de experientele incredibile avute de voi in primii ani dupa infiintare. Am avut placerea sa rasfoiesc cartea ta „Phoenix insa eu”, aparuta la editura Nemira intr-un tiraj care s-a epuizat rapid. M-a captivat asa de tare incat n-am mai lasat-o din mana. Amintirea acelor vremuri e palpabila, plina de amanunte remarcabile, unele familiare, altele cu caracter de revelatie. E o carte demna de toata lauda. Nu pot decat s-o recomand cititorilor, sau acelor privilegiati care mai apuca sa dea de ea.

NC: Ma bucur ca-ti place. Nu e doar o carte, ci primul volum dintr-o trilogie in lucru. La ora actuala lucrez la volumul secund. Fireste, nu pot sa scriu totul, dar e bine ca tineretul sa stie. Telul meu este sa incurajez tanara generatie sa aiba curajul de a avea o sira a spinarii. Sa nu se lase „manariti”, turtiti si striviti de niste hahalere care nu stiu sa se gandeasca decat la bani, bani si iar bani. Arta inseamna altceva. Cine face arta cu adevarat, o face din necesitatea de a comunica. Daca o faci bine si dai randament, daca se transmite oamenilor si le place, izvoraste un feedback. Boomerangul se intoarce si atunci vin si banii. Dar fa-o mai intai! Fa-o din convingere! Noi am cantat numai pentru a canta. Abia mai tarziu au venit si banii.

GCS: Crezi ca astazi se mai poate castiga prin muzica asa de bine? La inceput, rockul era un curent protestatar. Astazi starurile sunt la a doua tinerete, valori recunoscute. In Anglia sunt ridicate le rang de nobil, precum Sir Paul McCartney, Sir Bob Geldorf sau Sir Elton John. Oare in Romania exista o viziune similara? Ce viitor prevezi rockului?

NC: Am avut si eu placerea sa primesc o distinctie onoranta, Insigna de Cavaler din partea Presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Desi nu pun pret pe premii, apreciez acest gest din partea unui presedinte de stat, care oricum are timpul dramuit. Si-a luat ragazul de a invata pe derost „Nebunul cu ochii inchisi” si l-a recitat perfect, fara greseala. Dealtfel am facut cunostinta personal cu toti presedintii Romaniei de dupa 1989. Insa la politica ma pricep mai putin si prefer sa nu vreau sa dau niciun fel de verdict. In general, pe mine politica ma ingretoseaza. Trebuie sa ai, sau mai bine zis sa nu ai un anumit caracter pentru a o suporta.

Sigur ca exita viitor pentru muzica rock, mai ales in Romania. Daca te uiti mai atent, in muzica romaneasca abunda exemplele. Folclorul este rock! De ce? Pentru ca este o muzica energica si ritmica. Asta inseamna muzica rock. O expresie dura, clara, directa. Numai oamenii care simt asa se pot exprima credibil. Deci, un om cu sira spinarii trebuie sa faca rock. De aceea am inceput sa sintetizez muzica romaneasca si curentul balcanic. Rar intalnesti in alta muzica atata putere de comunicare si de transmitere a sentimentelor.

GCS: In ciuda intentiilor pacifiste si pasiunii pentru frumos, inteleg ca nu doar odata ati fost respinsi si defaimati de unele capetenii religioase, pe motiv ca ati fi pagani. Cine are interes sa vada o provocare in textele simple, cu fluiere care inmuguresc sau fete verzi, cu parul padure?

NC: Hai sa-ti dau un exemplu concret. Am trecut prin Castellon, unde la ora aceea traiau vreo 36 de mii de romani, raportat la 70 de mii de spanioli. La ora actuala sunt 200 de mii de romani acolo. Ne-am gandit sa facem un concert in sala de sport, mizand cu pesimim pe prezenta a circa 30 % din ai nostri. Am adus doua autocare cu dubasii din Branesti, din Banat, instalatii, scena, lumini, tot ce e nevoie pentru un spectacol colosal. Am facut investitii gigantice, m-a sprijinit si o banca. In sala am avut doar 300 de fani si prieteni, multi straini. Afara se bulucisera cinci mii de oameni, care nu indrazneau sa intre in sala, pentru ca biserica le „recomandase” sa se tina departe de noi, „paganii”. Ce sa spun? Noi cantam paparude. Din pacate, ele sunt precrestine.

GCS: Pacat, mare pacat. Stiu ca voi sunteti inegalabili, iar tobosarii fageteni sunt practic un cadou ceresc. Cred totusi ca e o neintelegere la mijloc.

NC: Da. Nu e vorba de religie si de crez, ci de mentalitate. Iar neintelgerile vin de la bani. Phoenix este o trupa care nu unge, nu da spaga, nu se targuieste si nici nu jecmaneste. Din pacate, mentalitatea moderna romaneasca este foarte alunecoasa si mie personal imi provoaca greata. Am un respect enorm pentru tiganii care pot face muzica dumnezeiasca, pentru ca sunt talentati, chiar geniali. Dar apucaturile „de afaceri” ale unora dintre ei dauneaza enorm poporului nostru. Sunt decis sa combat cu toate puterile confuzia care se face mai nou in strainatate intre poporul romani si conlocuitorii nostri incorect asimilati. Mi-e sila. Sinti si rroma sunt popoare migratoare, care au trecut si pe la noi. Radacinile noastre nu sunt la sinti si rroma!

GCS: Dar inteleg de la tine ca bate totusi un vant prielnic din partea altor institutii romanesti?

NC: Adevarat, am gasit cateva adrese si persoane bine intentionate: Institutul de Cultura Romanesc, Ministerul Culturii. Pentru prima oara in cincizeci de ani, Ministrul Culturii mi-a oferit sprijin pentru proiectul la care lucrez acum. La fel, Ministrul Mediului sustine initiativa bazata pe ideea legaturii noastre vitale cu natura. Ei bine, acesti doi Domni sunt unguri! Nu e un comentariu, ci doar o constatare. In orice caz, proiectul este in faza de finalizare. Pornim de la conceptul de radacini, cu scopul de a reda tineretului roman imaginea reala despre trecutul sau, pentru ca momentan si-a pierdut radacinile. Va fi un ciclu existential, care incepe cu inmormantarea, ingropatul anului care a trecut, apoi primavara, toamna, iarna, fiecare din aceste sase mari perioade fiind insotita de muzica, datinile, colindele si ritmurile specifice etapei respective. Punctul culminant, firesc, va fi nunta, cu tot ce tine de sarbatoarea apogeului. Vom face o sinteza, vom vorbi pe limba tinerilor de azi, pentru a patrunde prin ceata si confuzia generata de bombardamentul actual din mass media. Si vom convinge.

GCS: Pomenind de ciclicitate, recunosc aici asemanari cu minunatul vostru album „Cei ce ne-au dat nume”. E posibil ca acest proiect sa reprezinte si pentru tine o intoarcere ciclica?

NC: Sigur. De fapt asta-i toata viata noastra. Revenim in spirala vietii pe o treapta mai inalta, undeva in dreptul aceluiasi punct, dar pe un nivel superior. Sau, ma rog, altii la un nivel inferior.

GCS: Ai deja planuri concrete? Stii cu cine vei lucra? Cum vor decurge operatiunile, concret?

NC: Primul cu care am luat contact si care ma va sustine cu trup si suflet este Grigore Lese. Bineinteles si Gheorghe Zamfir, poate si Mircea Florian, care s-a specializat pe linia electronica. Toti nume mari, talente de exceptie, capacitati. Vom sintetiza mijloace de expresie. Ne intrebam cum sa ne exprimam pentru a putea comunica. Pentru ca exista atatia oameni foarte intelepti, care nu stiu sa comunice. Termenul de finalizare a acestui proiect este 10 decembrie, anul acesta. Sper sa se tina de cuvant si Domnii din Minister.

GCS: Mai ai si alte proiecte in pregatire?

NC: Desigur. Ma preocupa mult istoria poporului nostru. Invatand istoria artelor, vrand-nevrand incepi sa-ti pui intrebarea, de ce toti zeii greci veneau din nordul Balcanilor? Nu cumva Olimpul era in Carpati? Cea mai veche cultura de pe planeta nu este Babilonul, ci Dacia. Stiu asta din ceea ce am studiat. Acum 6500 de ani, Dacia se intindea de pe la Stockholm pana la Atena, de la Marea Caspica pana in Elvetia. Sa incercam sa revenim ca popor la pozitia de demnitate a dacilor reprezentati prin sculpturile din Antichitate! Se poate asta! Pornind de la legenda Mioritei si, implicit, de la filozofia ei de resemnare impacata, am intreprins cercetari. Povestea aceasta pastorala este legata de niste rituri de pastorit care, de fapt, se intalnesc in toate civilizatiile. Ce nu-mi place mie la varianta romaneasca este ca oaia ii spune degeaba ciobanului ca-l paste nenorocirea, pentru ca el nu se apara. Nu poate fi voia Domnului asa! Nimeni n-are interes sa vrea raul. Varianta baladei de la granita Romaniei cu Serbia este cu totul alta. Divulg doar doua elemente cheie: apare pentru prima oara personajul prietenului de nadejde, cainele, caruia baciul ii spune: „No, desara ne-om bate!” In Babilon, la greci, la egipteni si la romani, finalul este mereu cel tragic. Dar au venit peste noi celtii si ne-au dat varianta barbateasca, de a ne lua soarta in propriile maini. Aceasta este varianta romano-sarba, cea pe care o vom prelucra muzical.

GCS: Mesajul mi se pare foarte potrivit pentru etapa actuala de grele incercari. Va functiona trezirea?

NC: Nu se poate altfel. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine. Dar ma tem ca pierdem firul. Vor fi scene: incepe cu Babilonul, grecii, romanii, egiptenii si finalizam cu celtii. Va fi un spectacol impresionant si cutremurator, cu titlul firesc de „Ante-Miorita”, adica axat pe ce-a fost inainte, nu „anti”, cu sens de opus, contrar. „Radacinile” este proiectul de finalizat pe anul acesta, iar dupa aceea, incepand de anul viitor, voi lucra la „Antemiorita”, cu ocazia implinirii celor 50 de ani de Phoenix.

GCS: Sunt convinsa ca nu e usor sa-ti gasesti timp pentru toate. Stiu ca te dedici cu trup si suflet sprijinirii tinerilor muzicieni talentati, chiar daca mijloacele materiale sunt extrem de zgarcite. Vad ca ai creat in Spania galeria ta personala de arta, lucrezi in continuare la tablouri. Dealtfel ti-ai creat un renume de artist foarte bun si in Germania, in special pentru acuratetea cu care surprinzi dinamica si miscarea. Tablourile cu peisaje de pe coasta stancoasa a Mediteranei imortalizeaza incredibila lumina solara, atat de puternica, pe care numai aici am intalnit-o. Dar esti greu de fixat, mereu intr-o continua pendulare intre Romania si Spania.

NC: In Spania imi incarc bateriile. Sigur ca ma misc, pentru ca e nevoie sa organizez eu totul la fata locului. Din pacate, in Romania nu exista spirit organizatoric. Romanii inca se mai ghideaza dupa cum bate vantul, ca iarba unduitoare, se apleaca si nu patesc nimic, fire-ar sa fie! Filozofia mioritei, fatalitatea.

GCS: Concret, daca cineva din Statele Unite, Spania sau alta tara ar invita trupa Phoenix sa vina sa cante, cum s-ar desfasura procesul? Ar avea loc concertul cu adevarat?

NC: Sigur ca da! Ma suna, fixeaza data, spune unde si eu ma ocup de toata organizarea, de transport, de tehnica de tot. Pentru ca nu pot sa dau nimic pe mana nimanui. Am incercat o vreme si am avut mari dezamagiri. Putem sa ajutam formatii tinere, dar trebuie sustinute material, pentru ca interesul tarii este sa ne aratam cu fruntea sus peste tot. Nu mai suntem golani. Lucrez cu profesionisti desavarsiti, care lupta pentru a-si intretine familiile si sunt nevoiti sa accepte compromisuri sub demnitatea lor. Sa aratam lumii ce stim, sa stam drepti si sa ne uitam in ochii lor. Putem spune: „suntem cel putin la fel de buni!” Eu nu joc hora nimanui; eu am hora mea!

GCS: Pentru final, care ar fi ideile si concluziile pe care vrei sa le transmiti?

NC: Ideea de baza este ca suntem un popor care a trecut prin foarte multe si a reusit sa tina steagul sus. Romanii sa nu se lase umiliti, sa fim mandri, pentru ca avem de ce. Sa nu se lase calcati in picioare. Lozinca mea - imprimata pana si pe maieurile mele – este „Gaseste-ti sira spinarii si-nvata sa spui NU!” Toti suntem oameni. Popoarele se amesteca. Vom sfarsi in viitorul indepartat prin a deveni un popor unic, la nivel planetar. In ultima instanta e absurd sa pretinzi ca un popor ar fi mai breaz decat altul. N-avem decat de castigat, invatand unii de la altii. Si daca facem o sinteza, s-ar putea sa iasa ceva foarte bun. Fiecare om sa porneasca de la el. Sa fie corect, sa fie bun, sa se poata uita in oglinda si sa spuna: Bravo! Si sa faca bine. In acel moment, paradisul va fi aici, pe planeta aceasta. Gratie educatiei mele germane din Banat stiu ca putem sa ne indreptam. Nemtii au cateva proverbe care m-au zguduit. Pe ele mi-am axat filozofia si toata existenta. Unul dintre ele este: „o bucurie impartasita este o bucurie dubla”. Imagineaza-ti ca toata omerirea ar practica acest motto! Paradisul nu e in ceruri. Aici pe Pamant il avem deja! Noi suntem orbi, nu-l vedem. Fiecare face rau cat poate si asteapta sa fie bine. Calitatea umana se impune. Prin satele din Romania, inca se mai gaseste.

Muzica este arta primordiala. Este un fenomen fizic prin care se pot trezi cele mai teribile emotii, chiar si fara text. Daca reusesti sa incarci emotional piesa, te apuci sa-i dai nume, creand cuvintele. Eu, prin piesele mele ma exprim. Am la ora actuala un text de cantec, care spune ce doresc sa transmit fanilor mei, exprimat in maniera mea. Iata-l! Vi-l dedic: FANILOR MEI; „Cei ce poarta un nume”

Sa nu va fie frica!

Sa nu va fie frica

Cand soarele apune!

Caci rasari-va iarasi

Si fara rugaciune.

Sa nu va fie frica

Cand nori au sa se adune,

Cand potopi-va ploaia

Si bezne au sa tune!

Sa nu va fie frica

Sa spuneti la prost: prost!

Face-l sa-si dea seama

Ca pana aici i-a fost

Caci nu ajuti natangul

Lasandu-l sa se plimbe;

Doar cand prostia doare-i

probabil sa se schimbe.

Sa nu va fie frica

Sa ziceti la hoti: hoti!

Sa ii cunoasca lumea

Si sa-i urasca toti!

Caci multi isi fac azi veacul

In lumea asta mica-i

va parasi norocul

Sa nu va fie frica!

„Sa nu va fie frica

Sa va pretindeti Dreptul!“

- Cu glas de vis si-ambrozie

Vorbeste inteleptul.

Dar asta nu se face

In colt batand matanii;

Ci alungand cu bata

Hidoasele dihanii.

Si nu lega cu dracul

In veci nicio fratie!

Caci de vei trece puntea

Nu-i nimeni sa te tie.

Iar capul cel plecat

Ce iute taie spada,

Priviti-i drept in ochi,

Sa nu le placa prada!

Cine rade la urma

E ultimul ce rade...

Se bucura romanul

De adevaruri crude.

Intelepciunea noastra

Ne-o tragem de la oi,

Ce-ar fi sa-ntoarcem placa

Si sa fim lupi si noi?

Sa nu va fie frica

De cei cu banii garla,

Ca sunt putini la numar

Si sunt crescuti la tarla!

Caci n-au facut avere

Fara vreo silnicie

In cativa ani politici

Numiti democratie.

Sa nu va fie frica

De cei postati pe sus,

Ce-atarna azi de grinda

Si maine vezi ca nu-s,

Ca e subtire sfoara

Si mintea lor e mica.

Se scutura iar tara

Sa nu va fie frica!