Întâlnirea Grupului Bilderberg va avea loc în iunie 2016 la Dresda
În perioada 9 – 12 iunie 2016, la Dresda, va avea loc întrunirea Grupului Bilderberg. Acolo se strâng adevăraţii ”practicieni ai conspiraţiei”, dar despre conţinutul întrunirii, ca de obicei, nu apare nicio informaţie pe niciunul dintre principalele canale media ale lumii.
Pe 19 martie 2016, când am ţinut un discurs la Târgul de Carte din Leipzig, şi i-am întrebat pe cei aproximativ 100 de membri ai audienţei, cine îi cunoaşte pe cei din Bilderberg, am fost şocat (asta pentru a mă exprima blând) să constat că doar o persoană a ieşit în faţă. Dacă aş fi întrebat cât de cunoscuţi sunt cei care se vor întruni la G8, probabil că toţi ar fi ridicat mâna.
Majoritatea gândeşte că la întâlnirea G8 (G 8-1 = G 7, deoarece Rusia a picat în dizgraţie) se adună cele mai mari puteri ale lumii. Dar lucrurile nu stau astfel, deoarece în ultimă instanţă cei ”7 Glorioşi” nu sunt decât marionete purtătoare de cuvânt şi executanţii cu drept de semnătură ale ”aristocraţiei” finanţelor şi concernelor.
Altfel stau însă lucrurile cu întrunirea Grupului Bilderberg, acolo unde se strâng adevăraţii ”practicieni ai conspiraţiei”. Dar asupra acestei întruniri, principalele canale media nu suflă nici pâs.
Despre grup, conspiraţioniştii susţin că reprezintă guvernul mondial din umbră. Acolo se întâlnesc 100 – 150 de invitaţi, printre care şefi de guverne, reprezentanţi ai elitei financiare din Occident, Statele Unite şi Canada, precum şi reprezentanţi ai industriei de vârf, militari de rang înalt, şefi de servicii secrete şi directori ai trusturilor media mari, cunoscute în întreaga lume.
Comparativ cu evenimentele Bilderberg, G7 nu este decât o ”adunătură în spatele curţii”.
Un lucru este clar. În ultimele decenii, în special după evenimentele Bilderberg, au avut loc schimbări remarcabile: introducerea Euro, falimentul Lehman, criza din Ucraina, printre multe altele. Însuşi Preşedintele de Onoare al Grupului Bilderberg şi Ex-Comisar UE, Etienne d'Avignon a recunoscut că acest grup a creat Euro.
Pe 27 mai 2015, am scris în baza unor informaţii interne că pe agenda de lucru a grupului, ocupă locuri prioritare teme precum desfiinţarea banilor în numerar, conflictul din Ucraina şi promovarea fluxurilor de emigranţi spre Europa.
La întâlnirea de anul acesta, pe lângă hotărârea de a forţa în continuare fluxul de emigranţi spre Europa, cel mai probabil şi agresiunea împotriva Rusiei va fi împinsă mai departe. În acest sens se poate vedea plasarea a 4200 de soldaţi, 250 de tancuri, piese de artilerie, vehicule de luptă, precum şi altor 1700 vehicule pe flancul estic al NATO. (Raportul Süddeutsche Zeitung din 31.03.2016)
Totdeauna, după conferinţele Grupului Bilderberg din ultimii ani, şi-au făcut apariţia unele evenimente ”întâmplătoare” de o importanţă aparte pentru economia mondială şi pentru dezvoltarea globală.
De exemplu, la mijlocul lui 2008, conferinţa a avut loc la Washington, iar doar la câteva luni, Banca de Investiţii Lehman Brothers’ a intrat în faliment. Anul următor întâlnirea a avut loc la Atena, iar în scurt timp a început criza elenă a datoriilor, ale cărei efecte le simţim şi astăzi.
Uimitor este faptul că după întrunirile Grupului Bilderberg au avut loc mereu salturi enorme în carierele anumitor persoane, care merită toată atenţia:
- Christine Lagarde, participare 2013, după aceea devine director FMI;
- Herman van Rompuy, participare 2009, după aceea devine Preşedinte al Consiliului European;
- Barack Obama, participare 2008, după aceea devine Preşedinte al Statelor Unite;
Totdeauna, după conferinţele Grupului Bilderberg din ultimii ani, şi-au făcut apariţia unele evenimente ”întâmplătoare” de o importantă mare pentru economia mondială şi pentru dezvoltarea globală.
- Gerhard Schröder şi Angela Merkel, participare 2005, după aceea Schröder primeşte vot de neîncredere şi Merkel devine noul Cancelar German;
- Jean-Claude Trichet, participare 2003, după aceea devine Preşedinte Băncii Centrale Europene;
- José Manuel Barroso, participare 2003, după aceea devine Preşedinte Comisiei Europene;
- Jürgen Schrempp, participare 1994, după aceea devine Şef al Daimler Benz AG;
- Tony Blair, participare 1993, după aceea devine Şef al Laburiştilor şi Premier Britanic;
- Bill Clinton, participare 1991, după aceea devine Preşedinte al Statelor Unite;
- Helmut Kohl, participare 1982, după aceea devine Cancelar German;
- Margaret Thatcher, participare 1977, după aceea devine Premier Britanic;
- Helmut Schmidt, participare 1973, după aceea devine Cancelar German.
O enumerare detaliată a beneficiarilor din cadrul Grupului Bilderberg o găsiţi în cartea ”Minciuna secolului, cunoscută numai de cei din interior”.
Există însă şi o ştire pozitivă: unul dintre cei mai importanţi păpuşari ai marionetelor politice şi cel mai important promotor al preşedintelui Barack Obama (Zbigniew Brzeziński) i-a avertizat în discursul său de la un eveniment din Montreal pe combatanţii globalizării, că o ”trezire politică la nivel mondial” ar periclita impunerea Noii Ordini Mondiale.
Părerea invitaţilor noştri nu corespunde neapărat cu părerea redacţiei sau cu cea a altor invitaţi. Foloseşte doar diversităţii de opinie şi formării de opinii în rândul cititorilor noştri. Redacţia