Inculpaţi periculoşi scapă de măsurile preventive. Pretext: protestul magistraţilor [PRESSHub]


Doi cămătari, un violator de copii şi un traficant internaţional de droguri au scăpat de măsurile preventive sub pretextul grevei magistraţilor. Anchetatorii, pentru a nu deranja Curtea de Apel Bucureşti (CAB), spun că nu pot să verifice dacă termenul de verificare a controlului judiciar a expirat în propriile dosare iar o parte dintre judecătorii de la CAB nu mai verifică măsurile preventive din unele dosare penale. Astfel, inculpaţii scapă de interdicţiile impuse de procurori, transmite PressHub.
Sub pretextul protestului magistraţilor, se fac presiuni pentru ca unii judecători CAB să nu participe la anumite procese care au ca obiect „verificarea măsurilor preventive”. Vorbim de obligaţia de a verifica controlul judiciar şi măsurile asigurătorii, precum popririle sau sechestrele din dosare penale în care sunt judecaţi indivizi extrem de periculoşi, scrie publicaţia citată.
În urma refuzului de a judeca, a încetat măsura controlului judiciar în mai multe cauze extrem de sensibile.
Potrivit legii, refuzul de a verifica măsurile preventive în cadrul proceselor penale se încadrează la favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu, faptele fiind cât se poate de clare.
Cazuri de interdicţii anulate
Pe 6 iunie 2025, Tribunalul Bucureşti condamna un traficant internaţional de droguri la o pedeapsă de 7 ani şi 9 luni închisoare şi refuză confiscarea extinsă de la acesta a patru apartamente şi a unui autoturism de lux, despre care procurorii susţin că ar fi obţinute din vânzarea de droguri.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, măsura controlului judiciar în acest caz a expirat pe 21 septembrie. Traficantul nu avea voie să părăsească ţara, să nu se apropie şi să nu vorbească cu un martor din dosar, interdicţii care au fost ridicate prin refuzul instanţei de a verifica în termen de 60 de zile măsurile preventive.
Pe 1 septembrie, dosarul a fost suspendat de Curtea de Apel Bucureşti de judecătoarea Adina Radu, candidată pentru un post de judecător la instanţa supremă.
Articolul integral poate fi citit aici.