Judecătoarea hărţuită de IJ după ce i-a dat 30 de ani de puşcărie unui bărbat care a vrut să-şi omoare soţia rupe tăcerea
Într-o ţară în care în fiecare săptămână o femeie este ucisă, Inspecţia Judiciară s-a autosesizat după ce judecătoarea Sorina Marinaş (Curtea de Apel Craiova) a făcut public faptul că a condamnat la 30 de ani de închisoare un bărbat care a încercat să-şi omoare soţia, după ce anterior a executat două pedepse aplicate tot pentru infracţiuni contra vieţii.
Când a pronunţat condamnarea, judecătoarea a avut în minte imaginea victimei, umblând pe stradă să ceară ajutor, cu un batic legat care să oprească sângerarea masivă de la gât. Şi s-a mai gândit judecătoarea că extrage din societate o bombă cu ceas, mai exact, un om care n-a ezitat să încerce să ucidă, în plus recidivist. Bărbatul condamnat de ea mai încercase în trecut să-şi omoare soţia.
După ce judecătoarea a făcut publică decizia – o decizie de natură să le dea de gândit altor bărbaţi cărora le trece prin minte să-şi omoare partenerele şi eventual să-i oprească de teama unor decenii în puşcărie – Inspecţia Judiciară s-a autosesizat pe motiv că dna Marinaş ar fi încălcat codul deontologic al profesiei.
Inspecţia Judiciară este condusă de judecătoarea Roxana Petcu, persoană considerată loială Liei Savonea.
Contactată de Epoch Times, judecătoarea Marinaş transmite că nu se simte intimidată şi consideră că demersul ei de a face publică condamnarea pronunţată este unul benefic într-o ţară în care, aşa cum scriam, o femeie este ucisă în fiecare săptămână şi în care, în primele şase luni ale acestui an, s-au înregistrat, oficial, circa 61.000 de cazuri de violenţă domestică. Unele dintre aceste cazuri ar fi putut oricând să se transforme în tentative de omor sau chiar în omor, punctează judecătoarea.
Iar aceste cazuri, în număr deja înspăimântător de mare, nu sunt, probabil, nici pe departe o oglindă a fenomenului violenţei domestice, căci multe victime nu ajung la poliţie să reclame de frică, din milă faţă de agresor, căruia nu vor să-i facă rău, sau de ruşine, gândindu-se „ce va spune lumea” etc. Ce poate descuraja violenţa aceasta în creştere? Educaţia - care se face însă pe termen lung -, măsuri de sprijin pentru victimele violenţei domestice şi, desigur, Justiţia, pedepse exemplare pentru agresori astfel încât acestora să ajungă să le fie frică să îşi agreseze partenerele. Se întâmplă însă asta?
Judecătoarea a punctat în interviul acordat redacţiei noastre că există o tendinţă printre magistraţi de a pronunţa condamnarea cea mai uşoară. Însă, spune ea, se impune ca judecătorii să individualizeze pedepsele. Când dovezile – probatoriul – indică clar vinovăţia unui inculpat iar fapta este deosebit de gravă, pedeapsa trebuie să fie pe măsură. Astfel, se extrage din societate un om violent/periculos (în funcţie de natura infracţiunii) şi se previn potenţiale crime. În special în cazul agresiunilor contra femeilor pedepsele trebuie să fie bine individualizate în funcţie de gravitatea faptei, punctează ea, căci, aşa cum s-a constatat oficial până la nivel de Parlament, o femeie e ucisă săptămânal, iar violenţa asupra femeilor tinde să fie tot mai normalizată.
Redăm interviul acordat de Sorina Marinaş:
Reporter: Spuneaţi, după anunţul Inspecţiei Judiciare, că nu sunteţi uşor de intimidat. Dar hărţuită, vă simţiţi?
Sorina Marinaş: Nu aş putea să vă zic chiar hărţuire, da, este un deranj, vă daţi seama. Pentru o implicare publică, civică... Intenţia mea a fost de a manifesta în spaţiul public exemplaritatea unei pedepse, pentru că exemplaritatea unei pedepse este una dintre trăsăturile importante ale pedepsei. Adică pedeapsa în sine nu este numai un mijloc de a pedepsi persoana vinovată din cauza respectivă, ea trebuie să se vadă în public, astfel încât toţi cei care ar avea la un moment dat vreun gând negru să-şi ucidă partenerele, căci în speţa respectivă era vorba chiar de un femicid, să fie inhibaţi.
N-am înţeles reacţia Inspecţiei Judiciare, noi cu toţii ştim realitatea la momentul ăsta. Câte o femeie pe săptămână ucisă şi noi încă nu avem reprezentarea tentativelor!! Eu nu ştiu dacă există o statistică cu tentative! Am citit materiale şi statistici, şi vreau să vă spun că ce se vede în spaţiul public e probabil un 10% din ce se întâmplă în realitate. Adică, în realitate, sunt mai multe tentative decât ne imaginăm noi. Mult mai multe! Una dintre statisticile pe care am verificat-o eu la un moment dat – şi gândiţi-vă că sunt statistici făcute pe plângerile oficiale, înregistrate – vorbea de 60 de mii de agresiuni contra femeilor în anul în curs.
61.000 de acte de agresiune care nu sunt neapărat tentative de omor, poate să fie loviri, vătămări, dar 60 de mii de sesizări este ceva... Iar ele pot evolua ulterior în funcţie de mulţi factori, pot ajunge ulterior în punctul de tentativă la omor, poate chiar la omor.
Reporter: Aţi simţit nevoia să faceţi publică această sentinţă pe care aţi dat-o. Evident, ca să fie un mesaj pentru agresori, dar aţi simţit nevoia şi pentru colegii dumneavoastră? Sunt sentinţele, în genere, favorabile mai degrabă agresorilor decât victimelor?
Sorina Marinaş: Nu aş folosi termenul de sentinţe favorabile agresorilor, dar cred că există, într-adevăr, în magistratură o reticenţă în a aplica pedepse drastice. Ăsta este un mod de lucru pe care îl văd în dosare indiferent de obiectul cauzei. Adică nu ne raportăm acum numai la omor, infracţiune.
De exemplu, conducerea sub influenţa alcoolului are pedeapsă de la 1 la 5 ani. Tu te uiţi că are 2 la mie, 3 la mie alcoolemie şi îi dai un an şi două luni cu suspendare. Păi 2/1000, 3/1000 alcool, el este aproape de comă, e un pericol public din momentul în care a pornit maşina.
Reporter: Cum vă explicaţi tendinţa aceasta în condiţiile în care o condamnare are nu doar rolul de pedeapsă, ci şi de prevenţie, igienă socială şi transmite şi un mesaj în societate, mesajul că agresorii sunt izolaţi şi victimele protejate?
Sorina Marinaş: Părerea mea este că şi în cazul nostru, al judecătorilor, de multe ori prevalează nu grija faţă de agresor sau vreo pactizare cu el, dar cumva te gândeşti că dacă dai o pedeapsă atât de aspră, parcă-ţi pierzi umanitatea. La aplicarea unor pedepse drastice judecătorul are reprezentarea că viaţa persoanei respective se schimbă fundamental, poate chiar deceda în regim de detenţie. Şi să nu credeţi că nu ne macină toate aceste efecte pe care noi le prevedem. Ne tulbură!
Reporter: Revenind la pedepsele pentru agresiuni asupra femeilor, consideraţi că e cumva necesară o schimbare de mentalitate pe partea aceasta de pedepse?
Sorina Marinaş: Consider, da, că e necesară o schimbare pe partea de pedepse. De asta şi eu am făcut acea menţiune când am făcut publică decizia, am făcut publică menţiunea că mi-aş dori să ne aplicăm mai mult asupra procesului de individualizare şi, după ce am ajuns la concluzia că inculpatul este vinovat şi probatoriul este suficient pentru a stabili vinovăţia, în procesul de individualizare să cântărim mult mai bine rolul nostru ca judecători. Rolul procesului penal este ca orice vinovat să răspundă şi să nu existe vreun nevinovat care să răspundă.
Dar răspunderea asta nu trebuie să fie numai „condamnă pe inculpatul” şi să n-ai în vedere dimensiunea răspunderii, că dimensiunea răspunderii trebuie să o stabileşti în funcţie de gravitatea efectivă a faptei. Tu trebuie să te uiţi la gravitatea faptei care rezultă din probe. Când vezi fotografii prezentând victima tăiată, mutilată, trebuie să sancţionezi pe măsura gravităţii.
Şi cred că, în cadrul cursurilor de formare profesională, ar trebui să ne aplecăm foarte mult pe partea asta de individualizare a pedepselor. La un moment dat, cred că acum vreo 14-15 ani, Înalta Curte a făcut un ghid – bine, viza corupţia. Dar era un ghid privind individualizarea pedepselor. Şi era cu liniuţă, dădea ÎCCJ mură în gură cum să apreciezi gravitatea faptelor. Pentru că era şi aderarea recentă la UE şi presiunea pe care am simţit-o noi, ca stat care a aderat recent, privind eradicarea acestui fenomen al corupţiei.
Şi asta vreau să spun: dacă Înalta Curte a elaborat un ghid privind individualizarea în materie de corupţie, înseamnă că problema la acel moment a fost percepută atât de acut şi era o problemă de ţară reală. La fel mi se pare şi în situaţia de acum: dacă noi observăm că există acest fenomen al femicidului, şi pedepsele trebuie gradual mărite, astfel încât să se vadă în spaţiul public că judecătorii sunt conştienţi de gravitatea problemei şi şi-au revizuit un pic practica.
Reporter: Şi cum vă explicaţi în condiţiile astea acţiunea Inspecţiei Judiciare faţă de dumneavoastră?
Sorina Marinaş: Momentan nu-mi explic, că nu ştiu exact... n-am înţeles pe care dispoziţie din codul deontologic se presupune că aş fi încălcat-o. Că, de principiu, eu pe codul deontologic pot să vorbesc acum cu dumneavoastră, eu pot să mă duc la o emisiune televizată să vorbesc despre această problemă, care este o problemă de siguranţă publică. O femeie moartă în fiecare săptămână este o problemă de interes naţional.
Că s-a întâmplat să am pe rol o speţă care să se încadreze în acest fenomen, mi se pare că mă face cu atât mai mult abilitată să discut despre problema asta, cauza fiind soluţionată definitiv.
Reporter: E posibil să se încerce cumva sancţionarea dumneavoastră sau amuţirea, în condiţiile în care alţi colegi de-ai dumneavoastră au dat pedepse foarte mici, simbolice, unor bărbaţi care au făcut sex cu minori, pe motiv că minorul a consimţit – între timp s-a mai schimbat legea, s-a băgat vârsta aceea minimă –, sau pe faptul că foarte mulţi agresori au primit pedepse simbolice şi apoi au ajuns să ucidă. Cumva aţi făcut notă discordantă, aţi fluierat în biserică şi se încearcă acum să fiţi trasă de mânecă, că aţi ieşit din linie? Adică, pe scurt, puneţi o oglindă în faţa sistemului şi arătaţi, prin puterea comparaţiei, că sistemul face greşit în materie de agresiuni contra femeilor?
Sorina Marinaş: De greşit face greşit şi e bine să recunoaştem asta. Ceea ce magistratura greşeşte este bine să ne asumăm public. Pentru că niciun sistem n-are cum să dea înainte dacă îşi neagă greşelile.
Reporter: Cu ce greşeşte? Cu pedepsele prea mici date agresorilor sau unde e greşeala?
Sorina Marinaş: Şi cu privire la aplecarea asta a judecătorului asupra minimului întotdeauna, că se pleacă cu individualizarea întotdeauna de la minim. Eu n-am înţeles de ce. Eu, dacă am ajuns la concluzia că inculpatul este vinovat, iar gravitatea faptei, aşa cum rezultă din probele dosarului, este una desăvârşită, niciodată nu m-am uitat la minim. Pentru că eu îmi dau seama, şi au fost mai multe cazuri de acest tip, că asupra unor indivizi predispuşi la acte de violenţă pedepsele anterioare nu au niciun efect, rata de recidivă în România fiind foarte mare.
Şi atunci scopul tău, rolul tău ca judecător este să îl îndepărtezi din societate pentru o perioadă cât mai lungă de timp, astfel încât societatea să fie protejată. Ai scos un element atât de violent din societate, atunci ai făcut justiţie. Căci justiţia nu se rezumă numai la speţa respectivă, ci şi la a preîntâmpina ulterior o recidivă.
Dar, ca să revenim, nu cred că Inspecţia vrea să mă dea exemplu sau să-i inhibe pe ceilalţi colegi.
Oricum, dacă s-ar urmări intimidarea mea prin această acţiune a Inspecţiei Judiciare, efectul nu se va produce. Dreptul la viaţă este mai important decât disconfortul meu.
Reporter: Dacă aveţi sancţionări, nu puteţi accede la Înalta Curte dacă vă propuneţi vreodată. Aveţi, ca să nu ne dăm după cireş, temeri că aţi putea fi exclusă sau sancţionată grav? Au fost cazuri în care Inspecţia Judiciară a fost folosită efectiv ca buzdugan pentru nişte magistraţi incomozi. Avem cazul Danileţ, dat afară pentru că tundea gardul. Aveţi temeri că vi s-ar putea întâmpla acelaşi lucru sau staţi liniştită?
Sorina Marinaş: Nu, vă spun şi de ce, pentru că procedurile sunt diferite. În cazul meu, Inspecţia Judiciară nu s-a sesizat din oficiu pentru comiterea unei abateri disciplinare. Deci singura procedură în care aş putea fi sancţionată efectiv, cu oricare dintre sancţiunile disciplinare – adică avertisment, tăierea salariului cu 25%, excludere din magistratură – aceste sancţiuni se pot aplica numai în urma unui proces disciplinar. Dar, în cazul meu, nu a fost o sesizare din oficiu pentru o abatere disciplinară, ci pe codul deontologic.
Acest cod deontologic conţine nişte reguli de conduită generale pentru magistraţi. Ştii, dacă cumva îi pare inspectorului că te-ai abătut un pic, inspectorul va face un raport pe care îl trimite la Secţia de Judecători, şi secţia zice: „Să nu mai faci data viitoare”. Această procedură nu are ca finalitate, sau nu ar putea avea ca finalitate, o sancţiune disciplinară în ceea ce mă priveşte.
Reporter: Asta e bine şi mă bucur pentru dvs. Dar dacă pe viitor mai simţiţi nevoia, dumneavoastră sau alt coleg de-al dumneavoastră, în care dă o sentinţă a cărei mediatizare poate ajuta în plan social – pentru că ce aţi făcut dumneavoastră ajută să ajungă la agresor mesajul că, uite domnule, poate primi 30 de ani de închisoare şi moare acolo în puşcărie – o veţi mai face? Nu are rol inhibitoriu, adică un astfel de avertisment? Şi pentru dumneavoastră, şi pentru alţi colegi?
Sorina Marinaş: În primul rând, eu sper, mă gândesc că o să şi lămurim exact care este acuzaţia care mă vizează, care dintre afirmaţiile mele este apreciată la nivel de instituţie că ar fi încălcat codul deontologic şi ce dispoziţie din cod. O să văd şi opinia Secţiei de Judecători, că negreşit cauza va ajunge la Secţia de Judecători.
Şi, dacă secţia constată că, într-adevăr, poate eu am apreciat greşit – e posibil şi asta – şi că nu trebuia să am această manifestare publică, dacă secţia constată şi îmi explică: „Uite, ai greşit întrucât...” şi explicaţia, considerentele lor, sunt convingătoare, voi respecta hotărârea Secţiei de Judecători. Însă eu, acum, nu consider că am greşit, cu atât mai mult cu cât Statul Român a fost condamnat de CEDO pentru astfel de speţe, pentru lipsa de protecţie efectivă a victimelor.
Reamintim că, în primele şase luni ale anului 2025, Poliţia Română a înregistrat peste 61.000 de cazuri de violenţă domestică, distribuite aproape egal între mediul urban şi cel rural. Potrivit datelor oficiale, în 1.248 de situaţii a fost aplicată măsura obligării agresorului să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere („brăţară electronică”). În schimb, în 4.042 de cazuri, victimele au refuzat această măsură. Conform comunicatului transmis sâmbătă, poliţiştii au intervenit în total la 61.431 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 30.433 în mediul urban şi 30.998 în mediul rural.
