Încrederea în economia românească a scăzut
alte articole
Încrederea consumatorilor şi a mediului de afaceri în mersul economiei din România a continuat să scadă în august, pentru a patra lună consecutiv. Indicatorii de încredere în economie calculaţi pentru sectorul serviciilor, comerţului retail şi construcţiilor s-au deteriorat faţă de iulie, iar singurul care a crescut uşor a fost indicele pentru industrie, potrivit unui raport prezentat de Comisia Europeană.
Indicii sunt calculaţi de Directoratul General pentru Economie şi Finanţe al Comisiei Europene, după efectuarea unor sondaje în rândul reprezentanţilor industriei producătoare, sectorului serviciilor, retailerilor, constructorilor şi consumatorilor, efectuate pe ramuri industriale, în UE şi în statele membre.La nivelul zonei euro, încrederea în economie a scăzut în august la minimul ultimilor trei ani, pe fondul crizei datoriilor de stat şi unei economii aflate în pragul recesiunii.
Economia zonei euro s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,2% din PIB, iar şomajul este la cote record, de peste 11%, în timp ce moneda euro s-a depreciat în acest an cu 3,2% faţă de dolar.