Încă 17 persoane infectate cu virusul Wuhan în R.Moldova. Patru au revenit de la o mânăstire din Ucraina
alte articole
Numărul persoanelor infectate cu virusul Wuhan, numit mai nou virusul Partidului Comunist Chinez (PCC), a ajuns la 66, vineri 20 martie, în Republica Moldova. Potrivit ministrului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, astăzi au fost testate primar 90 de persoane, dintre care 17 persoane au fost confirmate oficial ca fiind infectate cu coronavirus.
Dintre cele 17 persoane, 12 sunt cu transmitere locală – 8 cazuri din Chişinău, 1 caz din Hânceşti, 2 cazuri din Sângerei şi un caz din Ştefan Vodă. Totodată, ministrul Sănătăţii a menţionat şi cazurile de import: 4 din Ucraina şi unul din Rusia.
Referitor la cazurile de import din Ucraina, potrivit preşedintelui Igor Dodon, persoanele au mers în excursie la mănăstire.
„Într-adevăr persoanele suspecte la momentul actual sunt plasate în două instituţii medico-sanitare, 'Toma Ciorbă' şi Clinica nr. 2 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, dar atunci când se confirmă cazurile de infecţie cu COVID-19, de la clinica nr.2, persoanele se transferă la 'Toma Ciorbă' pentru tratament, întrucât este vorba de o instituţie specializată”, a menţionat Dumbrăveanu.
Specificând că 17 poate fi considerat un număr mare, şeful statului s-a arătat destul de optimist, subliniind, destul de sincer, că „în calculele noastre împreună cu specialiştii, prognozele noastre erau că vom avea mai multe cazuri”.
„Noi am preîntâmpinat şi suntem pregătiţi pentru creşterea numărului de cazuri confirmate de coronavirus în Republica Moldova. Înţelegem că pot fi şi câteva sute de cazuri în următoarele săptămâni.
Faptul că nu este dinamica tocmai cea mai rea, pentru că noi credeam că dinamica va fi mai rapidă, este un lucru bun, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm. Noi suntem pregătiţi pentru cele mai sumbre scenarii şi la capitolul teste şi la capitolul medici”, a mai declarat Dodon.
Menţionăm că, potrivit portalului media Ziarul de Gardă, un medic din Chişinău a fost confirmat pozitiv cu virului Wuhan. Despre aceasta au comunicat câteva persoane care au dorit să-şi păstreze anonimatul, adăugând că medicul are peste 70 de ani, lucru confirmat ulterior şi de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească.
Un studiu ştiinţific a descoperit că dacă regimul comunist de la Beijing ar fi acţionat mai devreme pentru a combate extinderea virusului Wuhan, răspândirea ar fi putut fi evitată aproape în totalitate şi - foarte probabil - focarul nu ar fi devenit pandemie.