Pandemia s-ar fi putut evita dacă regimul comunist chinez ar fi acţionat din timp [studiu]
focus
alte articole
Un studiu ştiinţific a descoperit că dacă regimul comunist de la Beijing ar fi acţionat mai devreme pentru a combate extinderea virusului Wuhan, răspândirea ar fi putut fi evitată aproape în totalitate şi - foarte probabil - focarul nu ar fi devenit pandemie.
Cercetările de la Universitatea din Southampton din Marea Britanie, bazate pe cartografierea populaţiei mondiale, finanţate în principal de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, au descoperit „că dacă intervenţiile din [China] ar fi fost efectuate cu o săptămână, două săptămâni sau trei săptămâni mai devreme, numărul cazurilor ar fi putut fi reduse cu 66%, 86% şi respectiv 95%, limitând semnificativ răspândirea geografică a bolii, potrivit unul material SummitNews.com.
Autorul studiului, Dr. Shengjie Lai, de la Universitatea din Southampton, comentează: „Studiul nostru demonstrează cât de important este ca ţările care se confruntă cu un focar iminent să planifice proactiv un răspuns coordonat care abordează rapid răspândirea bolii pe mai multe fronturi“.
A devenit clar că primele cazuri de virus Wuhan au fost raportate la mijlocul lunii noiembrie şi începutul lui decembrie.
În loc să acţioneze imediat, guvernul chinez a aşteptat până pe 23 ianuarie înainte de a emite ordine de impunere a carantinei asupra celor 11 milioane de oameni care locuiesc în Wuhan.
De asemenea, statul comunist a suprimat activ şi a pedepsit medicii şi oamenii de ştiinţă care au încercat să emită avertismente. Oficialii au mers până acolo încât au dezinformat Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmând că nu există „nicio dovadă” de transmitere de la om la om.