În România se consumă un tub şi un sfert de pastă de dinţi pe an
În România se consumă, în medie, 125 ml de pastă de dinţi pe an (adică un tub şi un sfert) faţă de aproximativ 600 ml pe an, reprezentând necesarul la un periaj al dinţilor de două ori pe zi, a declarat, miercuri, la lucrările Congresului Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice (UNAS), directorul organizaţiei, dr. Alexandru Brezoiescu.
Potrivit acestuia, românii schimbă periuţa de dinţi, în medie, la 2 - 3 ani, faţă de 3 luni cât este recomandat.
Totuşi, după cum a spus medicul, faţă de vechile studii, se înregistrează un oarecare progres, în prezent utilizându-se mai multă pastă de dinţi şi schimbându-se mai des periuţele.
Un studiu realizat în perioada 2007 - 2009, prin intermediul programelor de evaluare desfăşurate în cabinetele dentare din România, arată că, anul acesta, doar 8,4% din populaţia României prezintă toate cele şapte semne ale sănătăţii dinţilor, respectiv, fără carii, fără placă bateriană, fără tartru, fără carii al rădăcina dinţilor, fără pete, respiraţie şi gingii sănătoase, a reliefat directorul UNAS.
Studiul mai arată că 72% din populaţie prezintă carii dentare, 42% placă dentară, 58% tartru, 23% carii la rădăcina dinţilor, 37% - pete pe dinţi, 57% din populaţie nu are o respiraţie sănătoasă şi 43% dintre români nu au gingiile sănătoase.
Brezoiescu a precizat că studiul a fost realizat pe un eşantion de 3.000 de persoane care au beneficiat de controale stomatologie gratuite.
În altă ordine de idei, medicul a susţinut că, din cei 3.900 de stomatologi din Bucureşti, au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate doar 400, pentru că este insuficient plafonul de 10 milioane de lei pe care îl dă CNAS. În acest context, Alexandru Brezoiescu a anunţat că s-a decis, în cadrul Colegiului Medicilor Dentişti, ca pentru anul 2010 să nu se încheie niciun contract cu Casa, din cauza subfinanţării.
Medicul a arătat că, în opinia sa, contractul cu Casa ar trebui făcut direct de pacient şi să nu fie implicat medicul, care să fie responsabil de subfinanţare şi transformat într-un funcţionar.
Potrivit lui Brezoiescu, fondul asigurărilor pentru sănătate ar trebui separat de cel pentru şomaj şi pensii, medicul susţinând că "banii sănătăţii sunt folosiţi pentru acoperirea necesităţilor pentru şomaj şi pensionari".
El a susţinut că trebuie definitivat pachetul de bază de servicii medicale, pentru ca pacienţii să ştie exact ce plătesc, iar pentru eventualele investigaţii în plus să fie o plată suplimentară sau o asigurare suplimentară privată.
La Congresul din acest an sunt abordate teme referitoare la tehnici moderne de diagnostic şi tratament în medicina dentară, care vin în sprijinul medicului dentist cu informaţii de ultimă oră din domeniu.
"Medicul dentist trebuie să ştie care sunt instrumentele pe care le poate folosi în investigaţiile medicale. El are la îndemână de la imagistică până al aparatură şi materiale de ultimă generaţie pentru a trata afecţiunile cu care se prezintă pacienţii la cabinetele acestora", a subliniat dr. Brezoiescu.
El a menţionat că, în România, tratamentele dentare sunt mai ieftine decât în alte ţări, mulţi străini venind în ţara noastră să îşi facă lucrările stomatologice.
Specialistul a arătat, pe de altă parte, că imagistica este absolut necesară, atât pentru un diagnostic corect, cât şi pentru a-l apăra pe medic de eventuale greşeli medicale. De asemenea, Brezoiescu a susţinut necesitatea efectuării de către pacienţi a computerului tomograf, a RMN-ului, dar şi a altor investigaţii imagistice, menite să constituie un material justificativ pentru medic. El a precizat că au fost destul de multe plângeri de malpraxis, în acest an numărul lor ajungând la 50, motiv pentru care existenţa acestor date imagistice îi ajută, în egală măsură, şi pe medic şi pe pacient.
La rândul său, prof. dr. Horia Dimitriu, preşedintele UNAS, a opinat că educaţia medicală continuă este o formă de perfecţionare în domeniu a fiecărui medic dentist şi a precizat că UNAS organizează periodic cursuri de perfecţionare pentru membrii săi, congresul anual "încununând strădaniile asociaţiilor pentru îmbunătăţirea actului medical".
Anul acesta, cu ocazia congresului, se vor acorda din nou premiile de excelenţă în medicina dentară pentru următoarele categorii: O viaţă în slujba excelenţei, Recunoaşterea excelenţei pe plan intern şi extern, Ambasadorul excelenţei, Promovarea excelenţei prin spiritul de colegialitate, Acte de excelenţă în comunitate, Promisiuni de excelenţă.
Tot în cadrul acestui congres se va derula şi campania "Un leu pentru natură", menită să îi sensibilizeze pe participanţii la reuniune în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător. Fondurile colectate vor fi folosite la plantarea de pomi în Bucureşti.