În Japonia, 70% dintre decesele provocate de vaccinul Pfizer au fost raportate în primele 10 zile de la administrare [Studiu]
Studiul japonez evaluat de experţi, publicat în revista Cureus, la 7 decembrie, a analizat asocierea dintre vaccinarea Pfizer COVID-19 şi decesele survenite în termen de 10 zile de la vaccinare.
Perioada de risc a fost definită ca fiind în termen de 10 zile de la vaccinare, ziua de vaccinare fiind ziua 1, iar perioada de control a fost definită ca fiind cuprinsă între 11 şi 180 de zile după vaccinare.
Analiza a fost împărţită în două grupuri: Grupul 1, reprezentând persoanele cu vârsta de 65 de ani şi peste, şi Grupul 2, care a inclus persoanele cu vârsta de 64 de ani şi mai puţin.
Cercetătorul a identificat 1.311 decese în Grupul 1, care a inclus 662 bărbaţi şi 649 femei. În Grupul 2, echipa a identificat 247 de decese - 155 bărbaţi şi 92 femei.
"Procentul de cazuri raportate pentru care s-a înregistrat decesul în termen de 10 zile după vaccinare a fost de 71% în Grupul 1 şi 70% în Grupul 2", se arată în rezultatele studiului.
Persoane de peste 65 de ani
În Grupul 1, mai multe femei decât bărbaţi au decedat în general din cauza diferitelor afecţiuni medicale în primele 10 zile de la vaccinare. După cele 10 zile, au fost raportate mai multe decese în rândul bărbaţilor.
Cele mai multe dintre decesele post-vaccinare au avut loc în a doua zi, urmate de a treia şi a patra zi.
În afară de "decesele inexplicabile", cea mai mare cauză de deces în acest grup a fost boala cardiacă ischemică (119 decese), urmată de insuficienţa cardiacă (92) şi de pneumonia de aspiraţie/asfixie (72). Au fost efectuate autopsii în opt dintre cele 239 de cazuri de deces inexplicabil.
Grupul 2
În Grupul 2, au decedat de peste două ori mai mulţi bărbaţi decât femei din cauza diferitelor afecţiuni medicale în primele 10 zile de la vaccinare. Numărul total al deceselor după primele 10 zile a fost doar puţin mai mare în rândul bărbaţilor.
Cel mai mare număr de decese după vaccinare a fost înregistrat în a treia zi, urmat de a patra, a doua şi a cincea zi.
După "decese inexplicabile", cea mai mare cauză de deces în acest grup a fost boala cardiacă ischemică (27 decese), aritmiile cardiace (24), hemoragia subarahnoidă (20) şi miocardita/pericardită (17). Au fost efectuate autopsii în nouă dintre cele 51 de decese inexplicabile.
A existat o diferenţă foarte mare în ceea ce priveşte decesele dintre bărbaţi şi femei din cauza miocarditei/pericarditei în timpul "perioadei de risc", opt bărbaţi murind în comparaţie cu o singură femeie. Insuficienţa cardiacă a dus la decesul a nouă bărbaţi în comparaţie cu două femei.
"Unele cazuri de miocardită/pericardită pot fi incluse în categoria deceselor inexplicabile. Miocardita este o complicaţie a vaccinării, în special la adulţii tineri şi la adolescenţii de sex masculin", se arată în studiu.
Unul dintre factorii care contribuie la numărul mai mare de decese la bărbaţi în primele 10 zile "se consideră a fi numărul mare de decese cauzate de miocardită/pericardită, inclusiv cazurile nediagnosticate".
Pentru ambele grupuri, celelalte cauze de deces au fost: aritmii cardiace, anevrism/disecţie aortică, hemoragie intracerebrală, hemoragie subarahnoidă, infarct cerebral, insuficienţă respiratorie, boli pulmonare interstiţiale, embolie pulmonară, pneumonie, septicemie, anafilaxie, trombocitopenie şi marasm.
Pe scurt, mult mai multe femei japoneze în vârstă şi bărbaţi sub 64 de ani s-au confruntat cu un risc mai mare de deces imediat în primele 10 zile de la vaccinarea Pfizer.
Diferenţe între bărbaţi şi femei, limitări ale studiului
Autorul Yasusi Suzumura a calculat ratele în funcţie de sex pentru decesele din toate cauzele şi pentru fiecare rezultat împărţind numărul de bărbaţi la cel al femeilor şi înmulţind cu 100. Astfel, cu cât raportul este mai mare, cu atât mai mare este numărul cazurilor de deces în rândul bărbaţilor.
Autorul a constatat diferenţe notabile între numărul de decese ale bărbaţilor şi femeilor din ambele grupuri, ceea ce a avut un impact asupra raportului dintre sexe în cadrul studiului.
"Dacă nu există niciun efect asupra apariţiei deceselor, nu ar trebui să existe nicio diferenţă în privinţa raportului dintre sexe în funcţie de perioadă. Astfel, această constatare indică faptul că vaccinarea poate influenţa apariţia decesului în perioada de risc şi ar putea fi asociată cu decesul", se arată în studiu.
Datele privind numărul de decese pentru studiu au fost obţinute de la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale din Japonia (MHLW).
În mod specific, au fost incluse cazurile care au implicat doar vaccinarea cu ARNm BNT162b2 (Pfizer-BioNTech) raportate între 17 februarie 2021 şi 12 martie 2023.
Studiul nu face o legătură directă între decese şi vaccinări.
"Rezultatele indică faptul că vaccinarea cu ARNm BNT162b2 poate influenţa apariţia deceselor în timpul perioadei de risc", se arată în studiu.
Autorul a subliniat unele dintre limitările studiului, inclusiv faptul că numărul de zile de la vaccinare până la deces poate varia în funcţie de tratament şi că studiul nu a luat în considerare efectele vaccinării după 11 zile.
În afară de aceasta, autorul a afirmat că raportarea în funcţie de sexe ar fi putut fi efectuată doar de câţiva medici iar ratele mortalităţii nu au putut fi calculate deoarece analiza a fost efectuată doar pentru decesele survenite după vaccinare.
Studiul a avut un eşantion de dimensiuni limitate şi, prin urmare, trebuie interpretat cu "atenţie":
"În cele din urmă, rezultatele analizei trebuie interpretate cu atenţie, deoarece nu toate decesele raportate la MHLW au fost legate de vaccinare. Este posibil ca decesele accidentale să fie incluse în decesele raportate".
Autorul studiului a subliniat că, din moment ce vaccinurile sunt administrate în cea mai mare parte persoanelor sănătoase, ar trebui să aibă un "nivel de siguranţă mai ridicat decât produsele farmaceutice utilizate pentru tratament şi ar trebui să aibă o rată de mortalitate prin vaccinare excepţional de scăzută".
Prin urmare, chiar şi atunci când rata mortalităţii prin vaccinare este excepţional de scăzută, siguranţa vaccinurilor trebuie analizată cu ajutorul metodelor statistice.
"Cu această ocazie, este dificil de determinat dacă un deces post-vaccinare este accidental sau legat de vaccin", se arată în studiu. Cu toate acestea, autorul a concluzionat că această abordare poate oferi informaţii valoroase în evaluarea siguranţei vaccinurilor.
"Similar cu decesele cauzate de vaccinuri în SUA"
Comentând studiul, cardiologul Dr. Peter McCullough a declarat că datele privind "vaccinarea COVID-19 şi decesele din Japonia sunt foarte asemănătoare cu decesele cauzate de vaccinuri în SUA/cazurile interne din VAERS", potrivit unei postări pe X din 9 decembrie.
"Susţine cu tărie cauzalitatea pentru cele aproape 1.150 de decese imediate observate".
Sistemul de raportare a efectelor adverse la vaccin (Vaccine Adverse Event Reporting System / VAERS) a raportat 18.188 de decese în urma vaccinării cu COVID-19 până la 29 septembrie 2023, dintre care 1.150 de decese au avut loc în aceeaşi zi cu vaccinarea.
În plus, au fost raportate, de asemenea, 2.040 de avorturi spontane, 9.053 de atacuri de cord, 17.433 de invalidităţi permanente, 5.057 de cazuri de miocardită/pericardită şi 36.184 de reacţii alergice severe.
Asociaţia Medicilor şi Chirurgilor Americani a distribuit, de asemenea, studiul japonez pe X.
Autorul studiului a precizat că nu a primit "niciun sprijin financiar" din partea vreunei organizaţii pentru lucrarea prezentată.
Numeroase alte studii au asociat, de asemenea, vaccinurile anti-COVID-19 cu rate de mortalitate mai mari. Un raport din 17 septembrie al Correlation Research in the Public Interest a constatat că, în cele 17 naţiuni analizate, mortalitatea de orice cauză a crescut atunci când au fost distribuite vaccinurile pentru COVID-19.
Nouă din aceste 17 naţiuni nu au avut în exces decese detectabile în urma declarării pandemiei de către OMS în martie 2020. Creşterea numărului de decese a început abia odată cu campania de vaccinare.
În 15 dintre cele 17 naţiuni, au existat vârfuri fără precedent ale mortalităţii de orice cauză în ianuarie şi februarie 2022, care au coincis cu sau după distribuirea vaccinurilor de rapel.
Studiul a estimat un număr de 1,74 milioane de decese în exces în cele 17 naţiuni în timpul perioadei de vaccinare, ceea ce înseamnă aproximativ 1 la 800 de administrări ale vaccinului.
Între timp, Japonia a aprobat primul vaccin ARNm autoamplificator anti COVID-19 din lume, deşi producătorul nu a publicat date privind siguranţa sau eficacitatea vaccinului.
Cea mai recentă versiune a vaccinului cu ARNm este chiar mai puternică decât versiunea actuală, deoarece generează mai multe proteine Spike în corpul uman.