În disputa pentru desemnarea şefilor ANI intervine poliţia. Igor Munteanu: Este o ruşine naţională
alte articole
După un concurs pentru desemnarea şefilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) eşuat, săptămâna trecută cetăţenii au avut parte de o dispută privind persoana care ar avea dreptul să conducă instituţia momentan. Disputa a avut loc între doi foşti şefi ANI, iar pentru remedierea acesteia a fost nevoie de intervenţia poliţiei şi a conducerii Parlamentului.
Potrivit directorului IDIS Viitorul, Igor Munteanu, ceea ce se întâmplă în prezent în cadrul ANI, o autoritate extrem de importantă pentru controlul averilor demnitarilor, dar şi pentru lupta cu corupţia în ultimă instanţă care este paralizată la mai mult de un an de la reformare, este o ruşine naţională, pentru că această agenţie care este bine finanţată din banii publici ar fi trebuit să fie unul dintre cei mai activi agenţi de schimbare pe domeniul protejării integrităţii, căutării de dovezi contra instituţiilor care sunt capturate şi pentru păstrarea şi promovarea interesului public.
„Din păcate vreau să spun că înainte de a fi numită ANI, această instituţie a fost CNI şi, odată cu instalarea unui director în condiţii foarte dubioase încă în anul 2012, acel CNI s-a dovedit a fi prins în menghinele unor interese şi patronaje politice care, de fapt, şi explica situaţia actuală. Dvs. faceţi trimitere doar la ultimul episod, cel în care a intervenit poliţia pentru ca să calmeze spiritele înfierbântate între doi candidaţi care-şi disputau preşedinţia acestei instituţii, dar în spatele acestei dispute se află ani întregi în care statul, bugetul public a plătit, a salarizat persoane care să se ocupe de treburile de integritate, iar lipsa de integritate este atât de abundentă în serviciul public încât foarte multă lume nu mai înţelege pentru ce mai plătim asemenea tip de agenţii”, a declarat Igor Munteanu în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
În contextul în care, pentru alegerile parlamentare din anul 2018, fiecare candidat care va dori să se înscrie în cursa electorală va trebui să prezinte un certificat de integritate eliberat de ANI care nu are încă un director, şeful IDIS Viitorul consideră că în asemenea situaţie ar fi necesare măsuri excepţionale cum ar fi demisia întregului efectiv actual al acestei agenţii care nu-şi îndeplineşte sarcina de bază.
„Ancorarea ANI la procesul electoral din 2018 este un risc, cu atât mai mult cu cât vedem ce se întâmplă în interiorul acestei instituţii. Şi cu siguranţă, dacă nu se merge la măsuri excepţionale pentru a reseta activitatea acestei agenţii, procesul electoral, alegerile libere şi democratice nu vor putea fi, pentru că certificatele nu vor putea fi emise. Cu atât mai mult cu cât sistemul financiar sau sistemul de finanţare a campaniei electorale pentru partide şi pentru candidaţi independenţi, noul sistem cu două dimensiuni, cu circumscripţii majoritare şi parlamentare, va fi mult mai complicat pentru ANI sau pentru oricare alte organisme să vegheze asupra corectitudinii şi integrităţii sistemului”, a subliniat Igor Munteanu.