Imaginile şocante ale unui drum de munte din Nepal, inundat de mai multe cascade (video)
alte articole
Nepalul este ţara situată la cea mai mare altitudine şi prinsă între doi giganţi (China în nord şi India în sud), lipsită de acces direct la oceane. Pe o suprafaţă foarte redusă se întâlnesc forme de relief extrem de diverse. La graniţa dintre Nepal şi China se află cel mai înalt munte din lume, Muntele Everest (Chomolungma). În interiorul ţării se înalţă terenuri muntoase, separate de văi adânci. Pe versanţii munţilor au fost amenajate terase, în urma defrişării pădurilor cu mulţi ani în urmă. Dincolo de înălţimile de 2.000-4.000 de metri deasupra nivelului mării, se ridică un perete alb de gheaţă: Himalaya, cel mai înalt lanţ muntos din lume.
În multe situaţii, trecerea printre aceşti munţi este complicată dar devine şi mai complicat dacă se străbate în maşină sau în autobuz. Unele dintre cele mai periculoase drumuri din lume sunt aici şi imaginile prezentate arată de ce.
Clipul video publicat recent nu vă va lăsa indiferenţi: imaginaţi-vă la bordul acestui autobuz mic care circulă la altitudine mare de-a lungul unui drum montan atât de îngust încât reprezintă un pericol chiar el. Dacă adăugaţi faptul că este inundat de mai multe cascade, riscul devenind şi mai mare, porţiunea de adrenalină este asigurată. Să nu mai vorbim dacă suferiţi de înălţime sau dacă nu vă plac curbele!
Călătoria a fost înregistrată de către un pasager al vehiculului cu mobilul său, în timp ce trecea printr-o zonă a şoselei în care apa cădea în cantităţi mari. Pentru a face lucrurile şi mai „emoţionante”, o parte a parapetului care îngrădea drumul a fost distrus de acţiunea apei.
În timpul sezonului ploios, este normal ca aceste drumuri din Besisahar-Chamé din cartierul Manang să fie inundate în acest fel şi să devină mult mai periculoase decât sunt deja. Cu toate acestea, imaginile sunt spectaculoase.