Hu Jintao vizitează un orăşel pentru a cerceta un caz legat de Falun Gong
focus
alte articole
Fostul lider al Partidului Comunist Chinez, Hu Jintao, a vizitat recent oraşul Yancheng din provincia Jiangsu pentru a rezolva personal cazul a doi practicanţi Falun Gong, fii ai unui oficial cu vechime în Partid. Cei doi au fost reţinuţi şi supuşi torturii, conform unor surse ce cunosc motivul din spatele călătoriei.
Hu, însoţit de Li Zhanshu, director al Biroului General din cadrul Comitetului Central al PCC, a vizitat Nanjing, Wuxi, Taizhou, Yancheng şi alte oraşe din provincia Jiangsu între 26 şi 29 decembrie anul trecut, după cum relatează agenţia mass-media de stat Xinhua. Însă, după afirmaţiile sursei, vizitele lui Hu către celelalte oraşe au reprezentat numai un pretext pentru vizita în oraşul Yancheng în scopul rezolvării problemei legate de Falun Gong.
În urma eliberării fraţilor din închisoare, aceştia i-au depistat pe oficialii responsabili şi le-au cerut să le ofere scuzele de rigoare precum şi o compensaţie pentru persecuţia suferită. Ei fuseseră torturaţi şi bătuţi în timpul detenţiei. Fraţii au afirmat că vor face publice pe Internet dovezi privind corupţia oficialilor pe plan local dacă cererile nu le sunt luate în considerare.
Sursa a mai menţionat că acest caz a jenat oficialii aflaţi la nivelurile superioare ale PCC-ului şi i-a pus în încurcătură în ceea ce priveşte soluţionarea problemei. Jia Qinglin, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic, vizitase anterior oraşul Yancheng într-o tentativă aparent zadarnică de a rezolva cazul.
Există o lipsă de încredere generalizată printre funcţionarii din cadrul Partidului Comunist referitoare la întrebarea dacă există sau nu sprijin din partea noii conduceri pentru campania brutală de persecutare a Falun Gong. Liderii sunt de asemenea îngrijoraţi de cazuri precum al celor doi fraţi, în care cei persecutaţi sau rudele lor cer compensaţie şi scuze pentru abuzurile de drepturile omului la care au fost supuşi.