Hollande a respins propunerea lui Sarkozy privind organizarea a trei dezbateri

Francois Hollande. (THIERRY ZOCCOLAN / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
23.04.2012

Candidatul socialist Francois Hollande respinge propunerea rivalului său, Nicolas Sarkozy, privind organizarea a trei dezbateri înainte de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Hollande a subliniat că, în mod tradiţional, există o singură dezbatere între cele două tururi, ce va "dura câte este necesar", relatează Le Parisien.

"Nu vom schimba modul în care sunt făcut lucrurile numai pentru că (Sarkozy - n.r.) a înregistrat un rezultat slab", a adăugat el.

Sarkozy a vorbit de un "vot de criză" şi a cerut organizarea a trei dezbateri înainte de al doilea tur, concentrate pe economie, aspecte sociale şi relaţii internaţionale.

Candidatul socialist Francois Hollande a obţinut 28% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, ce a avut loc duminică, fiind urmat, la diferenţă de două puncte procentuale, de preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy, arată primele rezultate oficiale, citate de BBC News.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor