Hillary Clinton i-a transmis preşedintelui egiptean că democraţia este ”dificilă”

Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton. (SAUL LOEB / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
15.07.2012

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a efectuat o vizită oficială de două zile în Egipt, în cadrul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Mohamed Mursi şi cu liderul Consiliului Suprem al forţelor armate egiptene, mareşalul Hussein Tantawi, scrie BBC World News.

În cadrul discuţiilor, Hillary Clinton a recunoscut şi lăudat rolul deosebit pe care armata egipteană, respectiv Consiliul Suprem al forţelor armate (SCAF) l-au avut în timpul revoluţiei egiptene şi a insistat asupra importanţei respectării drepturilor tuturor cetăţenilor.

“Au vorbit despre tranziţia politică şi despre dialogul ce trebuie întreţinut între Consiliul Militar şi preşedintele Mursi”, a declarat un oficial al departamentului de stat american.

Clinton s-a întâlnit sâmbătă cu preşedintele Egiptului, Mohamed Mursi, pe care l-a asigurat de sprijinul pe care Statele Unite ale Americii sunt dispuse să îl acorde statului egiptean.

Pentru că ”democraţia este dificilă”, secretarul de stat l-a sfătuit pe Mursi să asigure trecerea la guvernarea exclusiv civilă a statului egiptean, să protejeze drepturile minorităţilor şi ale femeilor şi să respecte tratatul de pace cu Israel.

După întrevederea cu mareşalul Tantawi şi alţi military ai SCAF, Hillary Clinton se va îndrepta către Alexandria, unde sunt programate întâlniri cu reprezentanţii comunităţii creştine şi cu tineri antreprenori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor