“Hidroelectrica e cel mai mare producător de energie din lume” – Cum încearcă Guvernul să atragă investitori în România

Mihai Precup (Facebook/mihai.precup.7)
Andrei Popescu
16.01.2025

Mihai Precup, secretar de stat în Cancelaria premierului Marcel Ciolacu, a încercat, miercuri, la Viena, în faţa unei săli pline de investitori străini, să îi convingă pe aceştia să vină în România, spunând, printre altele, că Hidroelectrica este “probabil cel mai mare furnizor din lume, cel mai mare producător de energie din lume”, în condiţiile în care lista celor mai mari producători de energie din lume include cu totul alte companii, precum Aramco, ExxonMobil sau Chevron.

“România are fundamente foarte puternice, şi am să vă dau câteva cifre: 5% dintre companii generează 75% din PIB. În ceea ce priveşte întreprinderile de stat, avem 216 companii care generează 7% din PIB. Hidroelectrica, probabil cel mai mare furnizor din lume, cel mai mare producător de energie din lume, furnizează energie direct clienţilor”, a precizat Precup, citat de HotNews.ro.

Precup se află la Viena cu ocazia conferinţei Euromoney, care reuneşte 1.700 de bancheri (comerciali şi centrali), oficialităţi guvernamentale şi paneuropene, pentru discuţii despre economiile din regiune.

De asemenea, Precup a mai susţinut că România a atras investitori de “nivel foarte înalt, precum BlackRock, Goldman Sachs sau chiar fonduri suverane”, însă investiţiile BlackRock sunt de doar 280 de milioane de lei, în 9 companii listate pe piaţa de capital.

“Ratingul ţării a fost confirmat de toate agenţiile de rating ca fiind recomandat investiţiilor. Eu personal cred că asta nu se va schimba. Cred că acum, când România se află în era Schengen, când avem eliminate vizele pentru SUA şi când suntem foarte aproape de a face parte din OCDE, eu cred că ratingul României va fi reconfirmat. Ba chiar este momentul să facem un upgrade (al ratingului-n.red)!”, a afirmat Precup.

Reamintim, în acest context, că, la jumătatea lunii decembrie, Fitch a revizuit la “negativă” perspectiva ratingului de ţară. Ratingul este acum “BBB-”, agenţia de rating motivând decizia prin faptul că incertitudinea politică din România a crescut la niveluri ridicate şi fiind de părere că acest lucru “va avea probabil un efect negativ semnificativ asupra consolidării fiscale”.

“Estimăm că deficitul public general al României va creşte la 8,2% din PIB în 2024, peste previziunile noastre din august de 7,2%. Deteriorarea fiscală peste aşteptări reflectă în principal creşterea rapidă a cheltuielilor, inclusiv salariile din sectorul public şi majorările nefinanţate ale pensiilor înainte de alegeri. Impactul pe întregul an al majorării pensiilor din septembrie 2024 se va adăuga la presiunile fiscale de anul viitor, făcând şi mai dificilă consolidarea viitoare”, a precizat Fitch într-un comunicat.

Totodată, agenţia de rating consideră că credibilitatea ancorei fiscale pe termen mediu s-a slăbit substanţial din cauza cheltuielilor nefundamentate şi a derapajelor fiscale repetate, adăugând că incertitudinea politică amplifică aceste riscuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor