Handbal masculin: România a făcut egal în primul meci la Mondialul Under-21 din Brazilia

(Alexander Hassenstein / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
21.07.2015

Reprezentativa României a reuşit un rezultat de egalitate cu Portugalia, 26-26 (11-15), luni, la Uberlandia, la debutul său în Grupa B a Campionatului Mondial de handbal masculin pentru tineret Under-21, din Brazilia.

Naţionala condusă de pe margine de Ovidiu Mihăilă, a avut un început de meci slab, fiind conduşi cu 2-0 (min. 2), 3-1 (3) şi 6-2 (8). România reuşit să se apropie în câteva rânduri la un gol, dar la pauză avantajul lusitanilor a fost de patru goluri, 15-11.

În debutul reprize secunde, portughezii au avut cinci goluri în plus pe tabelă, 16-11 (31), 17-12 (33), după care echipa noastră a început o cursă de urmărire, încheiată fericit în cele din urmă. În minutul 51, Portugalia încă avea un avantaj pe patru goluri, 25-21. Au urmat trei goluri consecutive ale echipei României, care în minutul 57 mai avea de recuperat un gol (24-25). Lusitanii au marcat pentru 26-24, dar România a reuşit să înscrie două goluri în ultimul minut, prin Militaru şi Racoţea (cu 17 secunde înainte de final), obţinând egalul.

Nicuşor Negru a marcat cele mai multe goluri ale echipei noastre, 7, restul fiind înscrise de Dan Racoţea — 5, Ramon Şomlea — 4, Nicolae Cristian Ungureanu — 3, Robert Militaru, Adrian Rotaru, András Szász — 2, Gabriel Burlacu — 1.

Pentru Portugalia au marcat: Miguel Martins — 7 goluri, Cavalcanti — 6, Francisco Leitao — 4, Ricardo Mourao, Carlos Martins — 3, Davide Carvalho, Belmiro Alves, Diogo Branquinho — 1.

Qatarul a produs o surpriză prin victoria cu 27-26 în faţa Spaniei. În celălalt meci al grupei, Serbia va întâlni Angola.

Următorul meci al tricolorilor va fi împotriva Qatarului, miercuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor