Guvernul RM a alocat 70 milioane lei, solicitate de CEC, pentru organizarea scrutinului parlamentar anticipat

Aureliu Ciocoi afirmă că bugetul solicitat de CEC în suma totală de 125 de milioane de lei ar fi unul exagerat.
Aureliu Ciocoi (gov.md)
Tatiana Chiriac
12.05.2021

Cabinetul de miniştri în exerciţiu a aprobat miercuri, 12 mai, hotărârea de a aloca 70 milioane de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului moldovean pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate, stabilite pentru 11 iulie.

Mijloacele financiare urmează a fi transferate în conturile Comisiei Electorale Centrale (CEC) de către Ministerul Finanţelor care va asigura finanţarea cheltuielilor pe măsura documentelor de plată, se menţionează într-un comunicat al Executivului.

Totodată, hotărârea prevede revizuirea de către CEC a devizului estimativ de cheltuieli planificat pentru organizarea alegerilor, în vederea diminuării acestuia.

„Sunt conştient de situaţia în care suma alocată astăzi se va dovedi a fi insuficientă pentru cheltuielile suportate de CEC, vom discuta şi vom căuta noi posibilităţi financiare pentru asigurarea desfăşurării scrutinului parlamentar anticipat”, a precizat prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi.

În cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune Moldova 1, Ciocoi a declarat că bugetul solicitat de CEC în suma totală de 125 de milioane de lei ar fi unul exagerat.

Anterior, preşedintele CEC, Dorin Cimil, citat de Radio Europa Liberă, a notat că, în eventualitatea în care va fi redusă suma necesară bunei desfăşurări a alegerilor, autoritatea electorală va fi nevoită să reducă din numărul secţiilor de votare destinate cetăţenilor din diaspora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor