Guvernul PSD, acuzat că bagă România în groapă. "E un coşmar ce se întâmplă în finanţele ţării! Vom plăti cu toţii"

Din cauza PSD, România reuşeşte, în plină perioadă de creştere economică record, să aibă probleme de bani, şi-a exprimat nemulţumirea deputatul Claudiu Năsui, de la USR.
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
26.07.2017

PSD manipulează datele privind execuţia bugetară, prin includerea în venituri a subvenţiilor în agricultură în anul 2017 dar nu în anul 2016, a avertizat miercuri, pe pagina sa de Facebook, deputatul USR Claudiu Năsui.

"O dată pe lună putem vedea guvernarea PSD în cifre prin execuţia bugetară publicată de Ministerul Finanţelor. E un coşmar ce se întâmplă în finanţele ţării. Un coşmar pe care îl vom plăti cu toţii. Deficitul sintetizează amploarea dezastrului. După prima jumătate a anului 2017, statul român a cheltuit cu 6.3 miliarde de lei (0.8% din PIB) mai mult decât a încasat. Faţă de anul trecut, când deficitul era de 3.8 miliarde, creşterea e de 63%. Cum se finanţează acest deficit? Prin datorie publică, adică prin împrumut de la bănci. Din cauza PSD, România reuşeşte, în plină perioadă de creştere economică record, să aibă probleme de bani", a declarat Claudiu Năsui.

Potrivit deputatului USR, Guvernul Tudose se laudă că a avut şi creşteri de încasări. Da, a avut, din impozitul pe salarii (11.5%) şi din contribuţiile sociale obligatorii (16.1%). Dar, de unde vin acele creşteri?

"Dacă se uită câteva linii mai jos în buget, înţelegem uşor de unde vin. Tot de la stat. Anul acesta, PSD a crescut nesustenabil salariile. Astfel cheltuielile de personal au crescut cu 19.5%. De acolo a încasat statul multe impozite pe salarii şi contribuţii sociale obligatorii. Nu s-a îmbunătăţit nicio colectare, şi românii nu au muncit mai mult. Statul a crescut salariile celor care lucrează la stat şi, astfel, a încasat de la el însuşi mai mult impozite şi contribuţii pe acele salarii.

Cine a beneficiat cel mai mult de aceste creşteri de salarii? Administraţia publică locală, cărora le-au crescut salariile anul acesta cu 30% mai mult decât aveau anul trecut. Şi funcţionarii care lucrează în "instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii" (instituţii chipurile independente de tip ASF unde ştim cum se intră) au avut creşteri salariale de 22% faţă de anul trecut", a afirmat Claudiu Năsui.

Repartizarea creşterii de salarii la stat 2016 vs 2017 (Claudiu Năsui)
Repartizarea creşterii de salarii la stat 2016 vs 2017 (Claudiu Năsui)

"O altă creştere spectaculoasă şi falsă este creşterea fondurilor UE, care, conform comparaţiei prezentată de Ministerul Finanţelor, ar fi crescut cu 736% faţă de anul trecut, adică cu 5 miliarde de lei. Am mai atras atenţia asupra acestei manipulării şi în trecut. N-au crescut deloc sumele primite de România de la UE. Ce s-a întâmplat este că PSD a inclus subvenţiile pentru agricultură în veniturile statului, lucru care nu s-a mai făcut niciodată.

Au făcut lucrul acesta ca să ne poată vinde minciuna că au crescut veniturile statului. De aceea au inclus sume care până acum nu se includeau în buget pentru că nu sunt bani ai statului român, doar tranzitează conturile statului român către fermieri. Au manipulat datele ca să le reiasă o creştere acolo unde nu e niciuna. Au inclus subvenţiile în 2017, dar nu în 2016. De aceea le iese o creştere fabuloasă. De fapt, compară mere cu pere", a precizat Claudiu Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor