Guvernul britanic a încheiat două contracte pentru implementarea paşapoartelor COVID

Matrix (captură Youtube)
Steve Watson via Summit News
24.12.2020

Guvernul britanic a contractat două firme pentru a elabora paşapoarte „liber de COVID", care ar fi utilizate pentru a diferenţia societatea între cei care au fost testaţi sau vaccinaţi împotriva COVID şi cei care nu, conform publicatiei Daily Mail.

Deşi guvernul Regatului Unit susţine că nu va introduce un astfel de sistem, unor firme britanice deja li s-au dat instrucţiuni pentru a dezvolta un sistem bazat pe aplicaţii - care să poată fi instalate pe telefoanele mobile - pentru a integra un cod QR care să se conecteze la un paşaport digital.

Cu câteva luni în urmă, liderul Partidului Comunist Chinez a sugerat că întreaga comunitate internaţională ar trebui să unifice un sistem de paşapoarte "liber de COVID" bazat pe coduri QR. China şi-a obligat cetăţenii să descarce o asemenea aplicaţie pe telefoanele lor mobile, fără de care nu se pot deplasa în oraşele chineze.

Codul QR ar fi folosit pentru a intra în locuri publice - restaurante, cluburi, cinematografe etc.

„După scanarea codului, proprietarii spaţiului respectiv sau organizatorii evenimentului ar putea decide să refuze intrarea celor care nu sunt vaccinaţi sau care nu au un test COVID-19 negativ recent”, notează Daily Mail.

Planurile de creare a unui paşaport COVID-19 au fost descoperite după ce ziare britanice au început să investigheze contractele încheiate de guvern.

Daily Mail arată că în noiembrie a fost atribuit un contract de 42.000 lire unei companii - Netcompany UK - pentru a dezvolta o aplicaţie de certificare/paşaport „Covid-19”.

Un alt contract de 34.000 de lire sterline a fost atribuit companiei Hub pentru a dezvolta o aplicaţie care să includă un cod QR personal pentru testele COVID.

„Este vorba de a căuta modalităţi prin care am putea folosi acest lucru în viitor”, a susţinut o sursă a Departamentului Sănătăţii, care a adăugat că „este vorba doar de un studiu de fezabilitate”.

„Nu există planuri de introducere a paşapoartelor de imunitate”, a mai afirmat oficialul britanic, reluând afirmaţii exprimate în trecut de surse guvernamentale britanice.

Dar în noiembrie au apărut ştiri despre unele planuri ale guvernului britanic de a dezvolta un sistem de coduri QR care să fie utilizat ca „paşaport de imunitate”. Raportul, care provine din surse apropiate guvernului, a menţionat că „celor care refuză să facă vaccinul Covid-19 li se va interzice, probabil, intrarea în spaţii publice, ca parte a aceloraşi propuneri”.

Alte rapoarte au sugerat că o aplicaţie utilizată deja în mod frecvent în Marea Britanie pentru a rezerva întâlniri la medic şi la spital ar putea fi suplimentată cu o secţiune privind starea de vaccinare - pentru a atesta dacă o persoană a făcut sau nu vaccinul COVID-19 - iar firmele ar putea să o folosească pentru a nu permite intrarea celor care nu au.

Oficialii guvernamentali britanici au semnalat anterior că sistemul ar putea fi integrat cu aplicaţia de urmărire a sistemului de sănătate britanic - NHS - care este extrem de controversată în Regatul Unit.

Secretarul pentru sănătate britanic Matt Hancock, care a refuzat în repetate rânduri să excludă obligativitatea vaccinării pentru toţi cetăţenii Marii Britanii, a anunţat anterior că „paşapoarte de imunitate” ar putea fi lansate pentru cei care au anticorpi împotriva virusului, permiţându-le să se integreze mai deplin în societate.

Sistemul ar avea o natură similară cu cea luată în considerare de compania Ticketmaster, despre care s-a dezvăluit că ia în calcul să oblige clienţii să dovedească faptul că au făcut vaccinul, sau că au rezultat negativ la un test de coronavirus înainte de a le permite să cumpere bilete la concerte şi evenimente.

Ticketmaster a clarificat ulterior că o decizie finală cu privire la astfel de măsuri va reveni organizatorilor de evenimente, dar că firma explorează modalităţi pentru a oferi organizatorilor de evenimente o asemenea opţiune.

Spectrul aşa-numitelor „paşapoarte de imunitate” se întinde dincolo de Marea Britanie. Recent, guvernul provinciei canadiene Ontario a recunoscut că explorează implementarea de „paşapoarte de imunitate” coroborate cu restricţii privind călătoriile şi accesul la locurile publice pentru persoanele care nu le au.

Săptămâna trecută, Israelul a anunţat că cetăţenii care primesc vaccinul COVID-19 vor primi „paşapoarte verzi” care le vor permite să viziteze spaţii publice şi să mănânce la restaurante.

O serie de personalităţi guvernamentale şi din industria turismului din SUA, Marea Britanie şi nu numai, au sugerat că „paşapoartele COVID” trebuie să apară pentru ca „viaţa să revină la normal”.

Sam Grant, manager de campanie la grupul de sprijin al drepturilor civile Liberty, a avertizat că „orice formă de paşaport imunitar riscă să creeze un sistem social pe două niveluri în care unii dintre oameni vor avea acces la libertăţi şi sprijin, în timp ce restul sunt excluşi”.

„Aceste sisteme ar putea duce la blocarea persoanelor care nu au imunitate şi refuzarea serviciilor publice esenţiale, de muncă sau de locuinţe - cei mai marginalizaţi dintre noi fiind cel mai afectaţi”, a avertizat în continuare Grant.

„Acest lucru are implicaţii mai largi, deoarece orice formă de paşaport imunitar ar putea deschide calea către un sistem complet de identificare - o idee care a fost respinsă în mod repetat ca fiind incompatibilă cu construirea unei societăţi care să respecte drepturile civile”, a mai îndemnat Grant.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor