Franţa: Proiect legislativ propune interzicerea accesului în transportul public pentru cei care nu îşi fac vaccinul împotriva virusului Wuhan

Vaccinare. (Lewis Whyld- WPA Pool / Getty Images)
Paul Joseph Watson via Summit News
23.12.2020

Persoanelor din Franţa care refuză să îşi facă vaccinul COVID-19 li se va interzice să utilizeze transportul public şi alte activităţi, în temeiul unui nou proiect legislativ.

Legea, care urmează să fie înaintată parlamentului, impune ca cetăţenii să aibă dovada că au rezultat negativ la un test COVID sau „tratament preventiv, inclusiv administrarea unui vaccin” pentru a „accesa transportul în anumite locuri, precum şi anumite activităţi”.

Legea a declanşat „proteste puternice din partea politicienilor din opoziţie”, potrivit AFP.

Programul de vaccinare al Franţei, care urmează să înceapă duminică, nu va fi obligatoriu, iar 55% dintre cetăţeni spun că nu vor să se vaccineze.

Liderul de extremă dreapta Marine Le Pen, personaj important al partidului Rassemblement National a considerat măsura vaccinului „în esenţă totalitară”.

"Acest proiect de lege nu urmăreşte obligativitatea vaccinării, dar îi va împiedica să aibă o viaţă socială pe cei care nu se conformează", a afirmat aceasta.

Purtătorul de cuvânt al partidului Rassemblement National, Sebastien Chenu, a numit planul o „dictatură a sănătăţii”, în timp ce senatorul de centru Nathalie Goulet a spus că proiectul este „un atac asupra libertăţilor publice”.

Guillaume Peltier, lider adjunct al partidului de centru-dreapta LR, a avertizat că legea va permite guvernului să „obţină toată puterea de a ne suspenda libertăţile fără control parlamentar”.

Franţa a impus unele dintre cele mai stricte măsuri de limitare a libertăţii de mişcare din Europa, cetăţenii trebuind să completeze un formular de fiecare dată când îşi părăsesc locuinţa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor