Guvernul a modificat legile privind „Laptele şi cornul” în şcoli şi banii pentru fermieri
alte articole
În cadrul şedinţei de Guvern de astăzi, 5 septembrie 2012, au fost aprobate o Hotărâre de Guvern şi o Ordonanţă de Urgenţă, care vizează activitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ordonanţa de urgenţă aduce modificări şi completări la Ordonanţa Guvernului privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, iar Hotărârea de Guvern modifică şi completează prezentele hotărâri privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică şi privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate.
Iată conţinutul integral al comunicatului:
"1. Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli
Principalele modificări aduse de actul normativ adoptat vizează:
- Includerea clasei pregătitoare în grupul ţintă al Programului, ca urmare a intrării în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011;
- Derularea procedurilor de achiziţii publice pentru furnizarea merelor să fie realizată exclusiv de către consiliile judeţene (faţă de situaţia actuală, în care consiliile judeţene decid asupra modului de achiziţionare, respectiv la nivel de Consiliu judeţean sau la nivelul consiliilor locale). Analiza făcută a reliefat că în judeţele în care implementarea Programului s-a realizat la nivelul consiliilor judeţene („implementare centralizată”) s-a înregistrat un grad de absorbţie a fondurilor europene net superior judeţelor care au optat pentru repartizarea fondurilor către consiliile locale (o diferenţă de la simplu la dublu a absorbţiei).
Obiectivele acestor modificări constau în:
- o creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene;
- o asigurarea uniformităţii modalităţii de implementare între cele două Programe – „Fructe în şcoli” şi „Laptele şi cornul”, care permite reducerea cheltuielilor de administrare şi control a acestor programe. Astfel, pentru Programul fructe în şcoli, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va gestiona 141 dosare (câte 2 cereri de plată pentru distribuţia fructelor, cel puţin o cerere de plată pentru măsuri adiacente, pentru 41 de judeţe şi 6 primării de sector ale Municipiului Bucureşti) faţă de peste 1000 în prezent)
Pentru anul şcolar 2012-2013, România a obţinut suplimentarea fondurilor europene la 9.790.748 euro (cu cca. 1 milion euro în plus faţă de anul şcolar 2011/2012).
2. Hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 759 /2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 796/2012 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate.
Pentru accesarea ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, solicitantul trebuia să facă dovada lipsei datoriilor restante la bugetul de stat sau bugetul local. Noua Hotărâre de Guvern elimină obligativitatea prezentării acestei dovezi.
O altă noutate cuprinsă în actul normativ aprobat azi priveşte creşterea plafonului alocat acestei măsuri de la 3.098.000 euro la
4.098.000 euro. De asemenea, termenul de depunere a cererii de finanţare a fost prelungit până la 15 octombrie 2012.
În ceea ce-i priveşte pe producătorii care au încheiat contracte de prestări servicii cu un organism de inspecţie şi certificare căruia i-a fost retrasă aprobarea, termenul pentru eliberarea certificatului şi depunerea cererilor a fost prelungit până la 15 decembrie a.c.
Cel de-al doilea act normativ modificat de această Hotărâre se referă la ajutorul specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate. Prevederile introduse clarifică modul de gestionare a dosarelor în cazul ieşirii animalelor din exploataţie.
Prin urmare, pentru controlul la faţa locului, în cazul ieşirii animalului din exploataţie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) verifică doar extrasul din baza de date electronică a ANSVSA şi registrul individual al exploataţiei.
Facem precizarea că aceste modificări ale Hotărârii Guvernului nr. 796/2012 nu creează discriminări între beneficiarii schemei de ajutor specific".