Guvernul a modificat legea audiovizualului

Guvernul României a modificat legea audiovizualului şi a decis, printre altele, că preţurile oferite de intermediari, respectiv agenţiile de publicitate, celor care doresc spaţii publicitare să fie confirmate obligatoriu şi în prealabil cu radiodifuzorii.
Camerele reunite în Parlamentul României (Epoch Times România)
Epoch Times România
27.11.2012

Guvernul României a modificat legea audiovizualului şi a decis, printre altele, că preţurile oferite de intermediari, respectiv agenţiile de publicitate, celor care doresc spaţii publicitare să fie confirmate obligatoriu şi în prealabil cu radiodifuzorii.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a explicat că sumele aferente vor fi plătite direct de către beneficiarul publicităţii către radiodifuzor şi a adăugat ordonanţa vizează "combaterea corupţiei şi a sistemelor subterane" de achiziţionare a spaţiului media prin practici netransparente şi anticoncurenţiale.

Andrei Zaharescu a precizat că a doua categorie de schimbări priveşte protecţia intreresului consumatorilor prin instituirea unor reglementări clare şi obiective privind accesul la programele de televiziune în condiţii de calitate, iar "în acest sens, ordonanţa menţionează stoparea practicii furnizorilor de servicii de a efectua modificări în mod unilateral în grilele de programe fără a informa în timp consumatorii. Ordonanţa stabileşte ca serviciile de programe să fie ordonate în grilele distribuitorilor în funcţie de cota de audienţă, măsurată şi certificată de un organism independent".

Ordonanţa transpune în legislaţia română dispoziţii ale reglementărilor europene privind procedura transparentă de determinare a posturilor de televiziune care fac parte din categoria "must carry", iar distribuitorii de servicii sunt obligaţi să asigure aceeaşi calitate a semnalului, retransmis prin reţeaua lor pentru toate serviciile de programe.

Au mai avut loc schimbări referitoare la criteriile de stabilire a serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice, acestea fiind programele de ştiri, analiză şi dezbateri politice sau economice.

Oficialul guvernamental precizează că o nouă modificare o reprezintă introducerea în instanţa judecătorească a contestaţiei privind deciziile de sancţionare emise de CNA ce suspendă efectele acestor decizii.

Sunt stabilite, de asemenea, cerinţele pentru dobândirea calităţii de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, similar celor reglementate pentru toate celelalte autorităţii de reglementare şi supraveghere din România şi anume candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să dispună de reputaţie, cunoştinţe teoretice şi experienţă profesională "adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii CNA" şi cu o vechime de cel puţin 5 ani în domeniul audiovizualului, să nu fie soţi, rude ori afini până la gradul al III-lea, inclusiv cu preşedintele României, cu preşedinţii Camerelor Parlamentului sau cu membrii Guvernului, să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.

Andrei Zaharescu a evidenţiat că "persoanele numite, potrivit legii, de către Parlament în funcţia de membru al CNA îşi păstrează această calitate, condiţiile de numire şi începerea mandatului rămânând supuse reglementărilor în materie în vigoare la data numirii".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor