CNA opreşte emisia a patru televiziuni

Posturile TV Antena 1, Pro TV, Acasă şi Kanal D îşi vor opri emisia miercuri, de la ora 19, timp de 10 minute, în urma sancţiunii date de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
(JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)
Cristina Boiangiu
06.11.2012

Posturile TV Antena 1, Pro TV, Acasă şi Kanal D îşi vor opri emisia miercuri, de la ora 19, timp de 10 minute, în urma sancţiunii date de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Măsura a fost luată pentru sancţionarea televiziunilor pentru materialele difuzate cu Mărioara Zăvoranu, mama Oanei Zăvoranu, şi Corneliu Vadim Tudor în care îşi adresau cuvinte jignitoare unul altuia.

Pentru postul Antena 1 aceasta este cea de a doua întrerupere a emisiei în 2012, în timp ce pentru celelalte este prima dată. În luna februarie, CNA a decis să întrerupă emisia la Antena 1, timp de 10 minute, din cauza difuzării imaginilor cu premierul Emil Boc dezbrăcat în vestiarul unei săli de sport. Imaginile respective au fost preluate şi de OTV, dar în acest caz s-a dat doar o amendă de 200.000 de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor