Gigantul chinez ZTE salvat de la faliment de administraţia SUA. Congresul opune rezistenţă masivă

(Getty Images)
Andrei Popescu
08.06.2018

Producătorul de echipamente pentru telecomunicaţii numărul 2 din China, ZTE, a fost salvat de la prăbuşire, joi, de către administraţia Statelor Unite, după ce a convenit să plătească o amendă de 1 miliard de dolari şi să schimbe conducerea companiei. Prin această înţelegere va fi suspendată o interdicţie aplicată de Washington, prin care gigantului chinez i s-a interzis să mai facă afaceri cu furnizorii americani.

Acordul a fost încheiat în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump urmăreşte să obţină concesii comerciale din partea Chinei şi în contextul negocierilor pentru evitarea unui război comercial între cele mai mari două economii ale lumii.

Acţiunile companiilor americane care fac afaceri cu ZTE au crescut de asemenea joi, după anunţarea deciziei administraţiei Trump, potrivit Reuters.

Mulţi congresmani americani au atacat imediat acordul, invocând avertismentele emise de serviciile de informaţii că ZTE reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională a Statelor Unite.

ZTE a pledat vinovată anul trecut pentru că a conspirat să ocolească embargourile impuse de SUA vânzând echipamente americane Iranului. În luna aprilie a acestui an, SUA a impus o interdicţie în baza căreia compania chineză nu mai poate să cumpere componente produse de firme americane. Interdicţia a fost impusă după ce ZTE nu a respectat măsurile disciplinare ce trebuiau luate împotriva unor directori responsabili de nerespectarea embargourilor. Ulterior, ZTE a pus capăt tuturor operaţiunilor sale majore.

Dar, pe baza noului acord, ZTE îşi va schimba conducerea şi comitetul director într-un interval de 30 de zile, va plăti o amendă de 1 miliard de dolari, iar 400 de milioane de dolari vor fi depozitate într-o bancă din SUA, într-un cont de tip „escrow”, de unde ar putea fi recuperate la un moment dat de companie. Acordul include, de asemenea, o nouă interdicţie pe 10 ani care, în cazul în care nu vor fi încălcate embargourile, va rămâne în stare de suspendare.

“Vom monitoriza îndeaproape comportamentul ZTE”, a afirmat joi secretarul american al comerţului Wilbur Ross. “În cazul în care mai încalcă [sancţiunile americane împotriva Iranului], vom putea din nou să le blocăm accesul la tehnologia americană şi, de asemenea, să colectăm cei 400 milioane de dolari din contul de tip escrow”.

Însă unii senatori americani au afirmat că plănuiesc să ia măsuri pentru a anula acordul.

“Vă asigur, în procent de 100% , că ZTE este o ameninţare pentru securitatea naţională mult mai mare decât oţelul din Argentina sau Europa”, a afirmat senatorul republican Marco Rubio într-un mesaj postat pe Twitter.

Agenţiile americane de informaţii au concluzionat că ZTE prezintă o ameninţare “semnificativă” pentru securitatea naţională a SUA.

“ZTE este o companie de telecomunicaţii controlată de stat, care prezintă riscuri semnificative în ceea ce priveşte spionajul. Acest acord nu abordează suficient acest aspect”, a declarat senatorul democrat Mark Warner din Comisia de Informaţii a Senatului SUA.

Statele Unite au lansat o investigaţie asupra ZTE după ce Reuters a susţinut în 2012 că gigantul chinez a semnat contracte pentru a livra Iranului componente şi programe în valoare de milioane de dolari, produse de unele dintre cele mai binecunoscute companii americane specializate în tehnologie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor