Germania investighează 20 de suspecţi pentru spionaj în favoarea Turciei
alte articole
Ministerul de Interne german a declarat, joi, că suspecţii au fost investigaţi de procurorii federali pe baza suspiciunii că au denunţat Turciei persoane considerate a fi susţinători ai clericului exilat în SUA, Fethullah Gulen.
“În momentul de faţă, 20 de persoane sunt investigate sub suspiciunea că au lucrat ca agenţi secreţi la ordinele guvernului turc şi că au spionat susţinători ai mişcării lui Gulen”, a declarat ministerul.
Turcia îl acuză pe Gulen de orchestrarea puciului eşuat din iulie 2016, în timpul căruia peste 270 de persoane şi-au pierdut viaţa. Gulen a negat orice implicare.
Imediat după puciul eşuat, Ankara a lansat o campanie de suprimare la nivel naţional în cadrul căreia peste 40.000 de persoane au fost arestate şi peste 110.000 au fost concediate de la locul de muncă.
Această campanie a tensionat legăturile Turciei cu Germania, în condiţiile în care Berlinul susţine că Ankara a acţionat în afara statului de drept, iar Turcia susţine că Germania nu a dezaprobat evenimentele de anul trecut.
Ministerul de Interne german nu a dat detalii câţi suspecţi din totalul de 20 se află încă în Germania, dncheta fiind în derulare.
De asemenea, ministerul nu a menţionat dacă printre cei aflaţi sub investigaţie se numără şi preoţi care lucrează în instituţii religioase susţinute de Turcia pe teritoriul Germaniei.
Patru clerici au fost arestaţi în Germania în luna februarie ca parte a unei anchete similare legate de spionaj. Autorităţile au declarat la acea vreme că respectivii clerici au fost suspectaţi de spionare a opozanţilor guvernului turc. Clericii, ale căror documente au fost confiscate în timpul unui raid asupra locuinţelor lor, sunt afiliaţi la Uniunea Organizaţiilor Culturale Turco-Islamice din Germania (DATIB).
Berlinul susţine că Turcia trimite în mod constant tot mai mulţi clerici spre DATIB, semn că Ankara şi-ar putea intensifica activităţile de spionaj din Germania.
Germania şi Turcia au avut neînţelegeri din cauza mai multor probleme, inclusiv presupusul suport al Berlinului pentru militantii turci kurzi.
Tensiunile dintre Berlin şi Ankara s-au amplificat şi după ce mai multe state germane au interzis unor oficiali turci de rang înalt să organizeze mitinguri politice în Germania pentru a sprijini un referendum din luna aprilie pe tema extinderii puterilor preşedintelui ţării.