Germania este pregătită să găzduiască meciurile de fotbal programate în Ucraina

Cancelarul german, Angela Merkel. (JOHN MACDOUGALL/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
01.05.2012

O mutare a meciurilor de fotbal din Ucraina în Germania ar fi posibilă, susţine liderul sindicatului poliţiştilor germani, în contextul în care cresc presiunile politice şi diplomatice asupra Kievului, cu puţin timp înainte de debutul Campionatului de Fotbal din Ucraina şi Polonia.

"Cu mai bine de un an în urmă reprezentanţi ai UEFA, ai Federaţiei Germane de Fotbal şi ai Ministerului de Interne s-au aşezat la aceeaşi masă pentru a pune la punct un scenariu de criză", a declarat preşedintele sindicatului poliţiştilor (GdP), Bernhard Witthaut, pentru Bild am Sonntag.

"Există o alternativă. Germania este pregătită să preia rapid meciurile care trebuie să se desfăşoare în Ucraina. Avem încă timp să facem acest lucru", a precizat Witthaut, adăugând că astfel de scenarii sunt normale atunci când mari competiţii sportive urmează să se desfăşoare în ţări instabile politic.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a precizat că nu este la curent cu existenţa unui astfel de plan.

Potrivit Süddeutsche Zeitung, directorul UEFA, Martin Kallen, a exclus o astfel de posibilitate, apreciind că nu mai este timp pentru a schimba locul de desfăşurare a partidelor.

Cancelarul Angela Merkel a evocat un boicot politic împotriva Campionatului, dacă Kievul nu o eliberează din închisoare pe Iulia Timoşenko.

Doar ministrul de interne, Hans-Peter Friedrich, care este responsabil şi cu sportul, ar putea fi exceptat de la acest boicot.

Recent, Friedrich a precizat că va participa la mediul dintre Germania şi Olanda, de la Harkov, numai dacă i se va permite să o viziteze pe Timoşenko.

Luni, purtătoarea de cuvând a preşedintelui Comsiei Europene, Pia Ahrenkilde, a precizat că Jose Manuel Barroso nu intenţionează să viziteze Ucraina, pentru a participa la evenimente din cadrul Euro 2012, având în vedere situaţia politică din această ţară.

Potrivit unor surse guvernamentale de la Berlin, preşedintele german, Joachim Gauck, nu este singurul care şi-a anulat vizita în Ucraina, unde fusese invitat de preşedintele Viktor Ianukovici la o reuniune a şefilor de stat din Europa Centrală, care se va desfăşura la Ialta, la mijlocul lunii mai. Preşedinţii austriac, ceh şi sloven ar fi declinat şi ei invitaţia. Preşedintele leton şi eston nu au luat încă nicio decizie.

Chiar şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a criticat condiţiile de detenţie ale Iuliei Timoşenko, pe care le-a caracterizat drept "complet inacceptabile".

Fostul premier Iulia Timoşenko, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnată, în octombrie 2011, la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.

Într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung, fiica sa a cerut Guvernului german să îi salveze viaţa mamei sale, înainte de a fi prea târziu.

Mai multe fotografii în care Timoşenko apare întinsă pe patul din închisoare, prezentând răni pe mâini şi pe burtă, au fost postate pe Facebook. Fostul premier susţine că a fost bătută în închisoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor