George Alexandru – ultimele aplauze!

George Alexandru a încetat din viaţă în seara zilei de vineri, 1 ianuarie 2016, la numai 58 de ani.

S-a stins cu discreţie şi cu regretul că întregul teatru se pregăteşte de plecare către un timp şi spre un spaţiu incerte (într-un exil impus de o lege - nr. 282 din 18 noiembrie 2015 -, nobilă în intenţie, absurdă în fapt). Cu regretul că nu apucase să joace decât 5 reprezentaţii ale ultimei sale premiere cu Viaţa e suferinţă. O comedie de bulevard de Oliver Bukowski, regia: Vlad Massaci şi în aşteptarea unui spaţiu scenic pentru următoarea sa premieră cu Tango, monsieur? de Aldo Lo Castro, regia: Anca Maria Colţeanu, se notează în necrologul actorului remis de Teatrul Nottara redacţiei Epoch Times.

Ne părăseşte unul dintre ultimii boemi ai Bucureştiului, unul dintre actorii pentru care viaţa şi teatrul însemnau acelaşi lucru: dăruire totală şi necondiţionată.

A aparţinut, cu toată fiinţa şi talentul, Teatrului Nottara vreme de 30 de ani, jucând pentru prima oară pe scena din Bulevardul Magheru nr. 20, în 1985, în Olelie. Vânătorii de Fănuş Neagu, regia: Ion Cojar (profesorul său) şi în Scapino de Jean-Baptiste Poquelin Molière, regia: Alexandru Dabija.

Între copertele primelor şi ultimelor sale spectacole, a interpretat zeci de roluri în teatru şi film.

Când se stinge un actor, lumea rămâne mai săracă. Când se stinge un actor, în sufletul spectatorilor săi rămâne un gol, ca şi cum ar fi dispărut cineva din familie.

Adesea plecăm de la teatru cu chipul şi viaţa unui personaj în gând şi în suflet. Iar chipul şi viaţa acelui personaj se suprapun, inevitabil, peste chipul şi viaţa actorului care îl interpretează. De aceea, chipul şi viaţa fiecăruia dintre actorii care ne părăsesc pentru totdeauna rămân, în urma trupului care se odihneşte într-un cimitir, în memoria noastră afectivă. George Alexandru face parte dintre acei actori care au ars şi în viaţă, şi pe scenă. La intensitate maximă.

A fost unul dintre acei artişti care nu au vrut să-şi risipească viaţa prin mai multe locuri, rămânând fidel Teatrului Nottara până la capăt. În vremea din urmă a revenit pe scenă, repetând şi jucând cu o nebănuită forţă, parcă presimţind şi plecarea Teatrului său de pe Bd. Magheru şi propria-i plecare către cer...

Să nu-l uităm prea curând!