Geoană: Regret că de trei ani în fruntea Guvernului se află Ponta. Calităţile lui - minciuna, trădare, impostura
alte articole
Senatorul ex-PSD Mircea Geoană, actual preşedinte al Partidului Social Românesc, a declarat luni, cu ocazia împlinirii a trei ani de la răsturnarea Guvernului MRU, că, deşi se bucură că a participat la semnarea moţiunii de cenzură care a dus la schimbarea centrului de putere, regretă faptul că în fruntea Guvernului ţării a ajuns un personaj precum premierul Victor Ponta.
"Au trecut 3 ani de când - şi cu votul meu şi al apropiaţilor mei - a fost votată moţiunea de cenzură care a dus la venirea la putere a USL. Nu regret acest lucru. Lupta împotriva regimului Băsescu şi a ceea ce a reprezentat el a fost (şi rămâne) o obligaţie pe care o am faţă de toţi cei care au ales altfel în 2009.
În schimb, regret că de trei ani în fruntea Guvernului României se află Victor Ponta. Minciună, corupţie, trădare, instincte anti-democratice, impostură - iată "calităţile" unui tânăr politician care aparţine deja trecutului. A distrus USL. E pe cale să distrugă şi PSD. La trei ani de la moţiunea de cenzură NU pot participa la farsa propusă de Ponta şi acoliţii lui", a scris, pe contul său de Facebook, Mircea Geoană.
În schimb, exact ca acum trei ani, Mircea Geoană susţine că prin intermediul votului său şi al apropiaţilor lui România va primi şansa unui nou început. "Sper să am mână mai bună!", a precizat, în final, senatorul.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.