Geniul nostru naţional

Ediţia a 4-a a Salonului Internaţional de Artă Plastică: „Lirica Eminesciană în ipostaze plastice şi muzicale
Ediţia a 4-a a Salonului Internaţional de Artă Plastică: „Lirica Eminesciană în ipostaze plastice şi muzicale (Gela Lazăr/Epoch Times România)

Cinste celui care s-a gândit la închegarea unei Săptămâni Mihai Eminescu în România şi a reuşit s-o şi impună! Demult i se cuvenea poetului nostru naţional o asemenea cinste, căci şi el ne-a făcut onoarea de a se naşte şi a crea pe pământul românesc. Cine s-ar fi gândit, înainte de apariţia lui în cultura noastră, că spiritualitatea acestui drag tărâm se va ridica până la înălţimi astrale?

Conştient de valoarea sa, dar şi de esenţa creaţiei sale pur naţionale, Mihai Eminescu scrie, pentru el însuşi, aceste rânduri cât se poate de expresive: ”Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum Soarele soarbe un nour de aur din marea de amar”.

Este impresionant numărul manifestărilor culturale ce au început să se desfăşoare, în această săptămână, în România şi peste tot unde sunt români, ceea ce arată iubirea şi admiraţia marii majorităţi a poporului pentru poetul ce-l reprezintă în eternitate. Poate că, măcar în acest răstimp de limpezire şi de pioşenie, se vor abţine şi scribii care, din 1990 încoace, se întrec cu jignirile la adresa ”poetului nepereche”.

Ce-i deranjează cel mai mult pe detractorii fără pic de talent ai lui Mihai Eminescu? Ei bine, pe lângă articolele scrise de cel mai mare jurnalist român, e vorba şi de celebra lui poezie, ”Doina”, pusă la index de comunişti! Cum nu se mai poate astăzi interzice publicarea vreunui rând măcar, semnat de Eminescu, aceşti năimiţi atacă, de câte ori au prilejul, extraordinara ”Doină”, care, cu mult timp înainte de Marea Reîntregire de la 1 Decembrie 1918, fixa pentru totdeauna hotarele şi toponimia României:

De la Nistru pân’ la Tisa,

Tot Românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân’ la Mare,

Vin Muscalii de-a călare;

De la Mare la Hotin,

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra Dornii,

Au umplut omida cornii

Şi străinul te tot paşte,

De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos pe vale,

Şi-au făcut duşmanii cale;

Din Sătmar pân’ în Săcele,

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român, săracul,

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui

Şi-i străin în ţara lui...

E de observat că niciun hidronim şi niciun toponim din ”Doină” nu făcea parte, pe vremea poetului, din geografia României. Tot Mihai Eminescu a scris şi că ”Suntem români şi punctum”, întărind astfel atât originea lui cât şi unitatea noastră naţională, spre deznădejdea celor care vorbesc de ”popor moldovenesc” şi de alte asemenea bazaconii.

De altfel, rămâne de mirare că sovieticii, într-un moment de ”lipsă de veghe proletară”, le-au permis basarabenilor să-l socotească şi ei pe Mihai Eminescu poet naţional, la fel ca românii din dreapta Prutului! Astfel, pentru oamenii de cultură din stânga Prutului, mai ales pentru scriitori, nivelul literar al ”Luceafărului Poeziei Româneşti” a rămas un exemplu de care conaţionalii noştri de acolo nu puteau să nu ţină cont în creaţiile lor.

Totodată, din ultimele versuri pe care le-am citat din ”Doină” se vede că, din nefericire, nu doar I. L. Caragiale rămâne actual în România, ci şi Mihai Eminescu: Vai de biet Român, săracul... Dar, ca un geniu naţional autentic, care trebuie să-şi şi încurajeze mereu neamul din care s-a ridicat, tot poetul scrie şi aceste versuri de neuitat:

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!