GDF SUEZ Energy România modernizează reţeaua de distribuţie a gazelor din Bucureşti cu fonduri UE
alte articole
GDF SUEZ Energy România a semnat un contract de cofinanţare din fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea reţelei de distribuţie din Bucureşti, proiect ce va fi derulat în perioada 15 mai 2012 – 31 iulie 2015.
Valoarea totală estimativă a proiectului cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, este de 97.470.412 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă însumează 16.323.286 lei, iar contribuţia companiei este de 81.107.126 lei.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă modernizarea conductelor de gaze naturale cu un grad de uzură avansat şi care nu pot fi protejate catodic, în vederea creşterii siguranţei în exploatare a reţelei de distribuţie.
Obiectivele specifice sunt creşterea securităţii alimentării cu gaze naturale prin reducerea numărului de întreruperi temporare pentru intervenţii de urgenţă şi remedieri defecte; reducerea pierderilor tehnologice datorate gradului ridicat de uzură al conductelor din oţel existente; minimizarea impactul negativ asupra mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de gaze în atmosferă.
"Lungimea reţelei de distribuţie a gazelor naturale ce va fi modernizată în cadrul proiectului este de 92 km, iar numărul de branşamente conectate la această reţea este de 3760", a spus Bogdan Valter, director adjunct Strategie şi Reglementare, GDF SUEZ Energy Romania şi manager de proiect.
Proiectul de modernizare a reţelei de distribuţie se derulează în municipiul Bucureşti. Tronsoanele reţelei de distribuţie care vor fi modernizate sunt grupate în două zone : prima zonă - Soşeaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Carol I, Pache Protopopescu, Nicolae Bălcescu, General Magheru, Bd. Dacia, Strada George Enescu, Strada Tunari şi a doua zonă : Lacul Tei, Bulevardul Lacul Tei, Strada Barbu Văcărescu, Calea Floreasca.
Rezultatele vizate ale acestui proiect sunt : reducerea numărului mediu anual de întreruperi temporare în alimentarea cu gaze naturale, reducerea emisiilor de gaze naturale degajate în atmosferă, creşterea continuităţii alimentării cu gaze naturale prim mărirea numărului de ore de funcţionare a reţelei de distribuţie.
Politica investiţională pentru filiala de distribuţie vizează 4 direcţii de acţiune: reabilitarea şi modernizarea sistemului de distribuţie, extinderea reţelei de distribuţie, noi distribuţii de gaze naturale şi modernizarea echipamentelor. Prioritatea în domeniul investiţiilor o reprezintă înlocuirea şi modernizarea reţelei de distribuţie, astfel 70% din bugetul anual de investiţii al filialei de distribuţie este alocat lucrărilor de modernizare a reţelei, respectiv : înlocuirea conductelor din oţel şi a branşamentelor, protecţia catodică a reţelei din oţel pentru a o proteja de coroziune, modernizarea staţiilor şi a posturilor de reglare.
GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,4 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.
Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele, deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 17.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.