Franţa: Noul preşedinte Francois Hollande aduce corecturi politicii externe
Noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, care va fi învestit marţi în această funcţie, s-a conectat deja la soluţionarea problemelor Europei Centrale şi celor mondiale. Astfel, Hollande a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, urmează întrevederea cu Angela Merkel la Berlin, summiturile G8 şi NATO din SUA, precum şi summitul extraordinar al UE de la Bruxelles.
Mulţi parteneri ai Parisului au o atitudine precaută faţă de noul stăpân de la Palatul Elysee: ei au fost puşi pe gânduri de unele dintre declaraţiile electorale ale noului lider francez. Germania şi SUA sunt îngrijorate că Francois Hollande va ţine mai puţin cont de interesele lor decât predecesorul său. În ceea ce priveşte Moscova, ea nu ar trebui să aibă motive de îngrijorare: în opinia experţilor, chiar şi în timpul noului preşedinte, Franţa va rămâne unul dintre partenerii-cheie ai Rusiei în UE, notează cotidianul rus Kommersant.
Cea mai dificilă întrevedere a lui Hollande va avea loc la Berlin, la 15-16 mai. Merkel se opune categoric iniţiativei lui Hollande privind revizuirea Pactului Fiscal adoptat de 25 dintre cele 27 de ţări ale UE. Pentru cancelarul federal german, problema disciplinei bugetare este una principială. Berlinul consideră nefiresc faptul că în timp ce majoritatea ţărilor din UE îşi reduc cheltuielile, Hollande promite să majoreze salariul minim şi să scadă vârsta de pensionare.
Experţii consideră puţin probabil ca Francois Hollande să reuşească să o convingă pe Angela Merkel să revizuiască Pactul Fiscal. Totuşi, nici noul preşedinte al Franţei nu poate să renunţe brusc la lozincile sale electorale, în condiţiile în care peste o lună în această ţară vor avea loc alegeri parlamentare, iar liderul socialist nu doreşte să manifeste slăbiciune la presiunile 'cancelarului de fier'. Drept rezultat, alianţa franco-germană, care a decis 'chipul UE' în ultimele decenii, s-ar putea fisura şi încă în momentul cel mai puţin potrivit, când Grecia se află în pragul falimentului şi al ieşirii din zona euro, fapt care ar provoca un efect de domino în alte câteva ţări europene, subliniază Kommersant.
De altfel, optimiştii amintesc că relaţiile franco-germane au fost cele mai trainice exact în momentul când respectivele ţări se aflau într-o 'contrafază politică': în una la putere se aflau forţele de stânga, iar în alta - cele de dreapta. Socialistul Francois Mitterand se înţelegea foarte bine cu democratul creştin Helmut Khol, iar preşedintele de dreapta Jacques Chirac - cu social-democratul Gerhard Schroeder. Din acest motiv nu este exclus ca după câteva luni Angela Merkel şi Francois Hollande să ajungă şi ei la un consens, cu atât mai mult cu cât după maniere, educaţie şi temperament cei doi sunt mult mai apropiaţi decât au fost rezervata Angela Merkel şi egocentricul Nicolas Sarkozy, constată publicaţia rusă.
În SUA, sosirea la putere în Franţa a socialistului Hollande a fost primită cu calm, mai ales că şi Barack Obama mizează, în alegerile prezidenţiale din noiembrie, pe electoratul de stânga. Pe Obama îl îngrijorează în principal promisiunea lui Hollande de a retrage contingentul francez din Afganistan în acest an, nu la sfârşitul lui 2013, cum intenţiona Sarkozy. Americanii se tem că exemplul Parisului va fi urmat şi de alţi aliaţi din cadrul NATO, iar acest lucru va obliga Pentagonul să preia pe umerii săi o greutate suplimentară. De altfel, principalele probleme de ordin militar din Afganistan sunt şi aşa soluţionate de americani, iar retragerea celor 4.000 de soldaţi francezi este puţin probabil să modifice echilibrul de forţe din războiul cu talibanii.
Consecinţe mai serioase pentru SUA le-ar putea avea evoluţia diplomaţiei franceze în general. În timpul preşedinţiei lui Sarkozy aceasta a fost pronunţat pro-americană, ceea ce nu prea corespunde tradiţiilor politice externe ale Parisului încă din vremurile generalului Charles de Gaulle. Franţa s-a remarcat mereu printr-o abordare specială a problemelor mondiale, plasându-se uneori în opoziţie cu Washingtonul. Un exemplu în acest sens îl constituie opoziţia pe care Jacques Chirac a manifestat-o în 2003 faţă de poziţia lui George W.Bush, în ajunul războiului din Irak.
În cinci an de preşedinţie, Nicolas Sarkozy nu şi-a permis nimic asemănător, iar în unele cazuri, de exemplu în Libia, a avut o atitudine chiar mai decisă decât Barack Obama. Analiştii se aşteaptă ca în timpul preşedinţiei lui Hollande diplomaţia franceză să revină mai degrabă la vechile sale tradiţii, orientarea spre SUA devenind mai puţin importantă.
În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, experţii sunt de părere că aceasta nu se va schimba. Nimeni dintre socialiştii de marcă nu pune la îndoială relaţiile speciale şi 'parteneriatul privilegiat' stabilit cu Moscova în ultimii ani.
