Franţa este o ţară profund rasistă, iar evenimentele de la Toulouse vor agrava acest lucru

În pofida declaraţiilor publice din ultimele zile cu privire la nevoia de unitate naţională, Franţa rămâne o ţară profund rasistă, este de părere un editorial publicat vineri de ziarul britanic The Independent. Potrivit cotidianului, ameninţarea terorismului musulman le-a permis francezilor să-şi transfere resentimentele faţă de populaţia evreiască către cea arabă şi să se simtă mai bine datorită acestui lucru. Dar sentimentele sunt exact aceleaşi şi ele au fost agravate de creşterea şomajului şi încetinirea economică.

Atrocităţile comise de Mohammed Merah vor servi doar pentru a face astfel de prejudecăţi mai acceptabile public. Chiar şi stângii liberale din Franţa îi va fi greu să-l transforme într-un martir pentru rasism. Poate că numele lui Mohammed Merah nu este de ajutor, dar cazul său este ciudat. Nu este genul de atac major asupra societăţii de tipul atentatelor de la Londra şi pe care Al-Qaeda ar căuta în mod normal să-l stârnească.

În schimb, rămâne ceva foarte personal legat de aceste crime, care ar dezminţi generalizările. Dacă criminalul ar fi supravieţuit, dreapta ar fi continuat să speculeze asupra declaraţiilor şi informaţiilor din următoarele săptămâni de campanie electorală.

Merah nu a fost capturat în viaţă, aşa cum a planificat poliţia, ci a murit într-un mod deosebit de cinematografic şi nesatisfăcător - pentru autorităţi, ţine să sublinieze ziarul. Întrebările care se pun acum se referă atât la incompetenţa poliţiei cât şi la sprijinul său.

Cum a fost posibil, dat fiind faptul că se afla în vizorul forţelor de informaţii şi de securitate, să nu fie oprit mai devreme? De ce a fost poliţia în imposibilitatea de a-l captura în final? De ce nu au fost corelate informaţiile despre perioada petrecută de el în Afganistan cu suspiciunile faţă de el acasă? Este corect să se pună aceste întrebări, consideră ziarul britanic.

Există prea multe discuţii despre subiecte măreţe privind relaţiile rasiale, diferenţele etnice şi motivatiile religioase şi mult prea puţină acceptare a simplului fapt că astfel de cazuri sunt neobişnuite, că ele au avut loc întotdeauna în decursul istoriei şi că cea mai bună apărare a societăţii rămâne un control poliţienesc bun, nu o legislaţie draconică.

Mohammed Merah ar fi trebuit capturat înainte de a comite prima sa crimă. Fie că îi blamezi pentru acest eşec pe Sarkozy, în calitate de şef al guvernului, poliţia sau pe extremiştii musulmani, acest lucru va deveni fără îndoială subiectul campaniei electorale din următoarele săptămâni.

Probabil că nu va face prea mult diferenţa. Economia, ca întotdeauna, nu rasa, va determina probabil rezultatul. Cea mai apropiată comparaţie cu evenimentele de la Toulouse nu este cu atentatele din 7 iulie din Marea Britanie, ci cu Norvegia.

Anders Behring Breivik, care a ucis peste 90 de oameni într-un măcel criminal din vara trecuta, este un fanatic de dreapta de la capătul opus al spectrului lui Merah. Cu toate acestea, politicienii norvegieni şi mass-media nu au bătut monedă asupra acestui lucru în timpul sau după trimiterea în judecată a lui. În schimb, au acţionat pentru a uni naţiunea într-un moment de doliu.

Sarkozy are posibilitatea să facă acelaşi lucru în Franţa, dacă vrea să fie vocea poporului francez de maniera în care a reuşit preşedintele Clinton după uciderile din Oklahoma City în SUA. Nu prea îl vezi în această ipostază, crede publicaţia. Ispitele agitaţiei electorale sunt prea mari, conchide editorialul.