Franţa deţine o legislaţie strictă referitoare la câinii vagabonzi
Numărul câinilor vagabonzi din Europa ar fi de 100 - 150 de milioane, iar 16 din cele 27 de ţări membre ale UE se confruntă cu o suprapopulaţie de aceste patrupede, potrivit asociaţiei European Society of Dog and Animal Welfare (ESDAW), scrie săptămânalul L'Express în ediţia de miercuri.
Referindu-se la situaţia din Franţa, Jean-François Legueulle, delegat general al Fundaţiei 30 de milioane de prieteni, afirmă că Franţa dispune de o legislaţie 'eficientă şi riguroasă' şi deci ea nu se confruntă cu această ameninţare a câinilor vagabonzi.
'Reglementările noastre cuprind patru puncte esenţiale: primăria sau municipalitatea are sarcina de a lua câinele vagabond semnalat, îl transferă într-un loc special amenajat unde va sta cel mult opt zile, adăpostul îi caută proprietarul şi dacă nu-l găseşte îl plasează într-o asociaţie de protecţie a animalelor în vederea adoptării. Totuşi, dat fiind că în fiecare an sunt abandonaţi 100.000 de câini, din care 60.000 în perioada estivală, unele adăposturi sunt deseori supraaglomerate şi obligate să recurgă la eutanasiere', declară Jean-François Legueulle.
Fundaţia pe care o reprezintă ajută cele 300 de structuri de primire sau refugii din Franţa, investind peste 2 milioane de euro pe an în hrană, cheltuieli cu veterinarul şi alte activităţi legate de îngrijirea câinilor. Fundaţia acţionează şi în afara Franţei, mai ales în Ucraina unde opinia publică este revoltată de eutanasierile masive ale câinilor vagabonzi decise de guvern, în contextul campionatului de fotbal Euro 2012 şi al afluenţei de turişti. În colaborare cu o asociaţie austriacă, 'Vier Pfoten', şi cu ministrul ucrainian al ecologiei, fundaţia a strâns 250.000 de euro pentru crearea a şase clinici mobile în vederea sterilizării şi vaccinării câinilor vagabonzi. 'După terminarea campionatului, aceste clinici vor rămâne în continuare acolo pentru a supraveghea comportamentul autorităţilor ucrainene, deoarece eutanasierile trebuie să înceteze', a precizat Legueulle.
'Singurele metode eficiente pentru reducerea numărului de câini vagabonzi sunt identificarea, sterilizarea şi vaccinarea lor. De altfel, sunt soluţiile oficiale preconizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. De asemenea, este esenţială educarea proprietarilor de câini. Ei trebuie să conştientizeze drama abandonului şi să fie obligaţi să marcheze, să vaccineze şi să sterilizeze câinii pe care îi au. Pentru că toate acestea costă, de exemplu, o sterilizare costă 100 de euro în Franţa, UE sau statele sale membre ar trebui să aloce un buget în acest scop. Eutanasierea nu serveşte la nimic! Ea reduce pe moment populaţia de câini vagabonzi, dar nu are niciun rezultat pe termen lung', adaugă Legueulle.
Dar, Uniunea Europeană nu se preocupă de soarta animalelor de companie, potrivit acestuia. Ea consideră, fără îndoială, că statele membre sunt cele care trebuie să legifereze fiecare în legătură cu acest subiect. Totuşi, cinci deputaţi (doi români, un polonez, un german şi un spaniol) au redactat o declaraţie pe care au înaintat-o Comisiei Europene şi ţărilor membre ale Uniunii, la 13 octombrie 2011, în vederea identificării de soluţii. Această declaraţie de principiu nu are valoare juridică, dar ea simbolizează un prim pas spre o eventuală legislaţie europeană care să ia în considerare problema câinilor vagabonzi.