François Hollande, până acum atât de „normal” atunci când vine vorba de romi (Christine Ockrent)
În timp ce ministrul de interne francez, Manuel Valls, continuă tratamentul dur al lui Nicolas Sarkozy privind romii, oare pentru preşedintele Francois Hollande s-a terminat vacanţa?, se întreabă reputata jurnalistă Christine Ockrent, într-un articol pentru The Guardian.
În vara anului 2010, preşedintele francez de atunci, Nicolas Sarkozy, a ţinut un discurs la Grenoble despre criminalitate şi securitate. A fost un moment de cotitură al mandatului său, o răsucire bruscă faţă de argumentele tradiţionale de dreapta, pe care le-a întărit în cele din urmă în timpul ultimei campanii prezidenţiale pentru a încerca şi a avea câştig de cauză asupra electoratului lui Le Pen. La Grenoble, el a arătat cu degetul în mod specific şi şocant spre o minoritate etnică: romii, grupurile nomade care şi-au făcut tabere în diferite locuri din ţară.
Doi ani mai târziu, premierul socialist Jean-Marc Ayrault a trebuit să convoace prima şedinţă de guvern de după vacanţă, pentru a discuta o problemă puţin prea încordată pentru confort politic şi ortodoxie de partid: ce să se facă cu romii şi tradiţia lor de a se stabili ilegal pentru o perioadă de timp oriunde găsesc un spaţiu adecvat.
În fiecare vară au loc proteste ale unor localnici, primari ai unor oraşe şi sate se plâng autorităţilor statului iar ministrul de interne se simte obligat să ia măsuri simbolice. Este exact ceea ce a făcut Manuel Valls în urmă cu două săptămâni, când a ordonat poliţiei să desfiinţeze taberele ilegale din apropiere de Lille şi Lyon. Diferite asociaţii care apără romii au protestat imediat. Lor li s-a alăturat Martine Aubry, lidera socialiştilor şi primarul oraşului Lille (care nu a fost avertizată) şi Cécile Duflot, fostul lider al partidului Verzilor, în prezent ministru pentru locuinţe. Nu este un semn bun pentru François Hollande, care marchează primele 100 de zile ca preşedinte pe fondul criticilor că exagerează 'normalitatea' în detrimentul fermităţii şi acţiunii, potrivit semnatarei articolului.
Problema romilor a fost întotdeauna una complexă pe întreg continentul european. Pare destul de simplă atunci când vine vorba de a cere ca drepturile omului să fie respectate, ca nevoile educaţionale şi de sănătate de bază să fie îndeplinite şi ca discriminarea şi suspiciunea la care au fost supuse aceste grupuri timp de secole să fie denunţate şi combătute. Devine însă mai complicată atunci când se dovedeşte că majoritatea covârşitoare a celor 500.000 de romi recenzaţi în Franţa sunt cetăţeni francezi, care, ca atare, sunt supuşi unor reglementări specifice adecvate stilului lor de viaţă: trebuie să se înregistreze odată la trei luni în regiunea în care se mută şi trebuie să-şi staţioneze legal camperele în locuri indicate. În contextul în care majorităţii oficialilor aleşi - indiferent de înclinaţiile lor politice - nu le place să-i aibă prin preajmă, nu există suficiente zone dotate corespunzător cu infrastructuri minime de apă, sănătate şi siguranţă. Drept urmare, există aproximativ 300 de tabere ilegale în Franţa, cu atât mai mult cu cât romilor nu le place neapărat să se stabilească acolo unde li se spune.
Există apoi problema grupurilor care provin din Europa de Est, în principal din România şi Bulgaria, unde au fost discriminate de secole, aminteşte Ockrent. UE a stabilit norme specifice de protecţie, dar în acelaşi timp limitează drepturile lor de a se deplasa liber de la o ţară membră la alta pentru a găsi de lucru. Franţa respectă aceste 'reglementări tranzitorii', dar problema rămâne explozivă politic, aşa cum o constată în prezent ministrul francez de interne. Valls a fost până acum starul în ascensiune al noului guvern. Candidat la alegerile primare ale partidului său în toamna anului trecut, a înregistrat puţine succese, dar imediat s-a raliat de partea lui Hollande şi a jucat un rol major în campania acestuia. Cunoscut ca un 'Blairit' pentru înclinaţiile sale mărturisite pentru o versiune mai centristă a socialismului francez, este acum expus criticilor reînnoite ale colegilor săi de a fi prea dur privind probleme de siguranţă publică şi prea asemănător cu predecesorii săi conservatori - care, la rândul lor, sunt încântaţi să-l laude cu generozitate.
Lăsând la o parte politicianismul, siguranţa publică rămâne o preocupare majoră pentru francezi. După ce a făcut campanie - şi a câştigat - ca preşedinte 'normal', care va fi în orice privinţă contrariul lui Sarkozy, Hollande se confruntă acum cu realitatea. Totuşi, el nu-l poate descuraja pe cel loial şi nici să se expună dezamăgirii stângiste într-un moment de tensiuni economice şi sociale crescânde. Valls a fost adus la ordine, la fel ca şi criticii săi. Pe probleme legate de siguranţă, imigraţie şi altele, coeziunea guvernului şi majoritatea sa sunt un imperativ. Vacanţa s-a terminat: preşedintele are în faţă vremuri dificile, la fel ca şi ţara, conchide autoarea analizei.
