Fotbal: Zlatan Ibrahimovic intenţionează să plece de la Inter

Zlatan Ibrahimovic (Inter) (New Press / Getty Images)
Epoch Times România
27.04.2009

Atacantul suedez al echipei italiene de fotbal Internazionale Milano, Zlatan Ibrahimovic, a declarat într-un interviu apărut pe site-ul canalului de sport Eurosport că intenţionează să părăsească clubul, pentru a încerca o nouă aventură, de preferinţă în Spania.

"În Italia am câştigat tot, am învăţat mult aici. Dar există anumite momente în viaţă, aşa cum mi s-a întâmplat şi la Ajax, când îţi spui că trebuie să încerci altceva, din nou. Am un contract cu Inter şi mă simt bine aici. Dar, în acelaşi timp, sunt deja de 5 ani în Italia, trebuie să încerc şi altă experienţă", a spus internaţionalul suedez de origine bosniacă.

Atacantul se vede mai ales în Liga spaniolă, un campionat pe care îl consideră adaptat stilului său de joc. "Cred că fotbalul spaniol corespunde manierei mele de a juca. Îmi place fotbalul tehnic, iar în Spania se joacă tehnic". Interviul integral va fi difuzat luni pe Eurosport.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor